Nuțu Cămătaru, audiat în ancheta unui zoo privat ilegal din Dâmbovița. În dosar apare și Dani Mocanu
Un videoclip postat pe o rețea socială l-a trimis pe Nuțu Cămătaru în fața procurorilor. El a fost audiat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești într-un dosar ce vizează activitatea unei menajerii din Dâmbovița.
Procurorii vorbesc despre acuzații de contrabandă cu animale, ultraj și șantaj.
Ajuns la audieri la Ploiești, Nuțu Cămătaru, fostul membru al lumii interlope din Capitală, a susținut că o fotografie și o filmare în care apare alături de un leu aflat într-o cușcă la Picior de Munte i-au adus calitatea de martor.
Nuțu Cămătaru, audiat în ancheta unui zoo privat ilegal din Dâmbovița. În dosar apare și Dani Mocanu
Imaginile au fost făcute publice și s-a trezit chemat la parchet, spune el. Nu este singurul audiat în acest caz. Și cântărețul Dani Mocanu, dar și luptătorul de RXF Neveu au avut de dat explicații anchetatorilor.
Menajeria din localitatea Picior de Munte, aflată în proprietatea unui executor judecătoresc, este bănuită că funcționează ilegal.
Citește și: Fiul lui Sile Cămătaru și-a terorizat fosta iubită deși avea ordin de restricție. Va fi extrădat
De altfel, anul trecut Garda de Mediu a amendat cu 120.000 de lei această societate pentru că nu deține autorizație, iar animalele stau în condiții improprii, conform PROTV.
Lucru negat vehement de proprietar. Pe lângă animale domestice, în menajeria ce poate fi vizitată contra unei taxe de 100 de lei se află și animale sălbatice precum lei, urși sau tigri siberieni.