A trecut mai bine de o lună de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanța, dar tragedia s-ar putea repeta în orice moment, potrivit digi24.ro. Numai în Constanța, de pildă, alte trei unităţi medicale suport COVID nu au autorizaţie de securitate la incendii. În schimb, pompierii au descoperit numeroase nereguli. Peste 350.
Silviu Coşa, prefectul judeţului Constanţa: S-au găsit reşouri, instalaţii, aeroterme şi aşa mai departe.
Radiatoarele, spun autoritățile, folosite în unitățile medicale de la malul mării, suprasolicită instalațiile și așa chinuite de pandemie. Riscul unor incendii era, în acest caz, iminent.
CITEȘTE ȘI: Percheziții la gruparea de interlopi care cerea taxă de protecție de la dezvoltatorii imobiliari
Silviu Coşa, prefectul judeţului Constanţa: În general, neregulile se referă la ceea ce înseamnă circuite electrice care nu sunt adaptate consumului, sau la care s-au făcut lucrări fără să existe o autorizaţie prealabilă.
Lista continuă cu recipiente cu gaze medicale lăsate la întâmplare și, mai grav cu blocarea căilor de acces în secțiile de terapie intensivă.
Col. Mihai Georgescu, prim-adjunct ISU Dobrogea: Măsuţe-stative cu medicamente pentru a fi în proximitatea pacienţilor erau depozitate pe holuri pentru a avea acces cât mai facil la aceste tipuri de medicamente, lucru care îngreuna evacuarea în cazul unei situaţii de urgenţă. S-a dispus ca acestea să fie puse în locurile lor bine stabilite astfel încât să nu mai rămână pe holuri.
Autoritățile fac apel atât la pacienți, cât și la aparținătorii lor: pe lângă aeroterme și reșouri, lumânările și candelele sunt strict interzise în spitale.
Crina Kibedi, purtător de cuvânt SCJU Constanţa: Îi rugăm pe aparţinători, pe cei care le trimit pachete, să ţină cont de reguli şi să nu le pună în bagaj brichete, chibrituri, ţigări, candele, lumânări sau alte obiecte inflamabile.
Printre spitalele COVID fără autorizație de securitate la incendiu se numără Spitalul Județean, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța și Spitalul Municipal din Mangalia. Unitățile medicale au primit sancțiuni de 122 de mii de lei, dar și o dată limită pentru remedierea lor: 22 noiembrie.