Noul metrou Metropolis „Ilfov”, în teste pe Magistrala 5. Trenul cu numărul 10 a ajuns în București

DE Daniel Toșa | Actualizat: 27.05.2025 - 12:10
Noul metrou Metropolis „Ilfov”, în teste pe Magistrala 5. Trenul cu numărul 10 a ajuns în București - Foto: Facebook/Metrorex
Noul metrou Metropolis „Ilfov”, în teste pe Magistrala 5. Trenul cu numărul 10 a ajuns în București - Foto: Facebook/Metrorex

Trenul Metropolis „Ilfov”, fabricat de Alstom, a început testele nocturne pe Magistrala 5 din București, în vederea obținerii autorizației pentru circulația cu pasageri. Este al zecelea tren sosit în România dintr-un lot de 13 garnituri contractate pentru noua linie de metrou.

SHARE

„Metropolis Ilfov pe Magistrala 5! Trenul circulă în premieră pe această magistrală, în timpul nopții, pentru efectuarea testelor în vederea obținerii Agrementului Tehnic”, a anunțat Alstom pe LinkedIn.

Noul metrou Metropolis „Ilfov”, în teste pe Magistrala 5. Trenul cu numărul 10 a ajuns în București

Testele se desfășoară la diferite viteze și în condiții variate de circulație, iar ulterior vor fi urmate de verificări ale sistemului de semnalizare și control CBTC. Scopul este autorizarea finală pentru circulația cu călători.

După validarea tehnică, fiecare tren trebuie să parcurgă 2.000 km fără pasageri, iar primul tren din serie – în acest caz „Giurgiu” – trebuie să atingă 10.000 km pentru a obține agrementul tehnic valabil pentru întreaga flotă.

Zece trenuri sosite, trei în curs de livrare

Tot în această perioadă, trenul „Maramureș” – cu numărul 10 – a fost livrat și a ajuns în depoul Metrorex din Berceni. Garnitura „Bihor” (trenul cu numărul 11) a finalizat recepția preliminară și va pleca spre România din fabrica Taubaté (Brazilia) la începutul lunii iunie.

Citește și: Nouă magistrală de metrou în București: 13 stații, peste 11 km și finanțare europeană nerambursabilă

Primul tren livrat, „Giurgiu”, se află în faza finală a testelor statice și dinamice pe Magistrala 2 și în depou.

Contractul pentru furnizarea trenurilor a fost semnat în decembrie 2020 între Metrorex și Alstom și are o valoare de peste 103 milioane de euro (fără TVA). Garniturile, produse în Brazilia, au fost personalizate pentru metroul din București.

Fiecare tren este compus din șase vagoane și are o capacitate totală de 1.200 de pasageri. Vagoanele dispun de 216 locuri așezate longitudinal și două zone de acces special destinate persoanelor cu dizabilități. Caroseria este realizată din oțel inoxidabil, iar garniturile au o lungime de 114 metri și o lățime de 3 metri.

Citește și: Incident grav la metrou. Un bărbat s-a aruncat în fața unui tren. A murit

Tehnologie modernă și confort pentru călători

Trenurile Metropolis aduc o serie de inovații pentru pasageri: ferestre mari, uși largi (patru pe fiecare parte a fiecărui vagon), iluminare LED, hărți dinamice ale traseului și informații în timp real.

Designul interior este gândit pentru a facilita fluxul de pasageri, iar zgomotul intern este atenuat pentru un confort sporit.

„Gama Metropolis de la Alstom este operată cu succes de peste 20 de ani în marile orașe ale lumii – Paris, New York, Londra, Amsterdam, Singapore, Riad, Dubai sau Montreal – și permite o mare versatilitate în design și echipare”, menționează compania.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te