Note de 3 și 4 pentru polițiștii care au participat la un concurs de avansare în grad: Vizau șefia

DE Alin Crișan | Actualizat: 27.12.2022 - 21:28
Polițiști - Foto: Evenimentul Zilei
Polițiști - Foto: Evenimentul Zilei

Polițiștii care vizau un post de șef în cadrul IPJ Constanța sau IPJ Dolj nu au reușit să treacă examenul, obținând note de 1, 3 sau 4.

SHARE

Concursul organizat, vineri, 9 decembrie, pentru funcția de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța nu a fost promovat de niciunul dintre candidați. De menționat că dintre cei trei candidați înscriși s-au prezentat doar doi, dar niciunul nu a reușit să obțină notă de trecere la proba interviului.

Citește și: ÎPS Teodosie, recomandări controversate pentru femei: „Să nu mai poarte cercei, nu-și au locul”

Funcția de adjunct la IPJ Constanța a stârnit interesul a trei ofițeri de poliție, respectiv comisarul șef Marian Nucu, șeful Serviciului de Acțiuni Speciale, comisarul șef Marin Dincă, șeful Poliției municipiului Mangalia, ambii din cadrul IPJ Constanța, și comisarul șef Daniel Cojocaru, din cadrul IPJ Ialomița.

La concursul care s-a desfășurat vineri, 9 decembrie, s-au prezentat comisarii șefi Marin Dincă și Daniel Cojocaru. Șeful Poliției municipiului Mangalia a obținut o notă de 4,71, în vreme ce contracandidatul său, comisarul șef Daniel Cojocaru, a obținut o notă de 5,02, potrivit surselor noastre.

Astfel că, în continuare, inspectoratul de poliție de la malul mării va funcționa cu un singur adjunct, și acela interimar, respectiv comisarul șef Nicolae Simion, fost șef al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

Citește și: ANPC: Bugetul pentru 2023 va aduce instituţia la un nivel tehnologic apropiat de zilele noastre

De altfel, este de notorietate că sindicaliștii au depus mai multe reclamații cu privire la atitudinea și modul deficitar în care ar relaționa șeful Poliției Mangalia cu subordonații.

Potrivit unor surse din rândul polițiștilor, întrebări privind activitatea profesională, respectiv recompensele la care au dreptul polițiștilor, capitol din Statutul Polițistului, noțiuni din Planul unic de siguranță publică sau enumerarea categoriilor de bunuri care nu sunt introduse în camera de corpuri delicte l-ar fi pus în încurcătură pe candidatul constănțean la funcția de adjunct al IPJ. 

„Nu a știut să răspundă despre recompense, pentru că nu le acordă, doar dispune cercetări disciplinare” - acuză surse din rândul polițiștilor.

Citește și: FOTO „Diamantul Negru”, soiul de mere care crește la peste 3.500 m altitudine: Este foarte scump

În consecință, după două concursuri desfășurate și două amânări, funcția de adjunct la IPJ Constanța este, în continuare, vacantă.

Odiseea unui concurs, la IPJ Constanța

Aşa cum prezentam şi în ediţii anterioare ale ziarului „Cuget Liber“, organizarea acestui concurs poate fi descrisă ca fiind o veritabilă odisee. Funcţia a fost ocupată de interimari de mai bine de şase ani – mai precis din noiembrie 2016, de când a ieşit la pensie comisarul şef Adrian Rapotan, cel mai longeviv poliţist într-o funcţie de conducere. Organizat iniţial în aprilie 2022, nu a fost promovat de niciunul dintre cei trei poliţişti înscrişi la acea dată. 

Citește și: Primarul dintr-o comună dâmbovițeană, bătut de un localnic chiar în ședinta de Consiliu Local: Cauza

Ulterior, a fost anunţat pentru 9 august, pentru a fi amânat, cu doar câteva zile înainte de ziua respectivă, pentru 25 august. Nici la data respectivă nu s-a ţinut, căci, cu doar o zi înainte, Poliţia Română anunţa suspendarea lui şi amânarea pentru o dată ulterioară, neprecizată, motivând că membrii comisiei de examinare sunt aglomeraţi şi obosiţi.

Unul dintre candidații pentru șefia IPJ Dolj a obținut 1,13!

Se impune remarcat că inclusiv la celelalte concursuri pentru funcții de conducere la nivelul inspectoratelor de poliție s-au luat note mici. De exemplu, pentru ocuparea funcției de șef IPJ Călărași s-au înscris cinci candidați, dar s-au prezentat doar doi la proba interviului; unul a obținut 5,43, iar celălalt 3,06.

Nici funcția de șef al IPJ Dolj nu a fost ocupată, căci niciunul dintre cei doi candidați înscriși nu a obținut notă de trecere: unul a primit 5,70, iar al doilea – 1,13, cea mai mică notă din această sesiune de concursuri, de până acum. Doar la IPJ Olt concursul a adus un nou șef a unității, care a reușit să-l promoveze la limită, cu 7,08, potrivit cugetliber.ro. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te