sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Navigația internațională pe Bega, redeschisă după 70 de ani. Întreruptă de Dej pe motiv de invazie

Data publicării: 29.05.2023 • 18:22 Data actualizării: 30.05.2023 • 08:37
Navigație pe Bega, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Historia
Navigație pe Bega, imagine cu caracter ilustrativ - Foto: Historia

Navigația internațională pe Bega a fost redeschisă după mai bine de 70 de ani. Aceasta a fost întreruptă în 1958, când autoritățile comuniste au considerat că nu mai e nevoie de navigație spre o țară cu deschidere spre Occident.

Navigația internațională pe Bega, între România și fosta Iugoslavie a fost întreruptă în 1958, de Războiul Rece dintre Tito, Stalin și Dej. Frontiera cu Serbia a fost trecută pe apă, după 70 de ani.

Navigația internațională pe Bega, redeschisă după 70 de ani

Ambarcațiunea „Vulpea”, care face parte din proiectul Circumeuropa, a trecut, sâmbătă, 27 mai 2023, în jurul orei 20.00, frontiera cu Serbia.

A fost un moment istoric, deoarece navigația între cele două țări a fost oprită în anii '50, ca urmare a tensiunilor iscate între Tito, președintele Iugoslaviei, și liderul URSS Stalin.

România condusă de Gheorghe Gheorghiu Dej era la acea vreme un satelit al sovieticilor.

Citește și: Doi ani de la asasinatul omului de afaceri Ioan Crișan. ”Boss, l-au mierlit cu telefonul!”

La începutul anilor '50, Tito a adoptat o politică independentă faţă de cea a blocului sovietic. În acea vreme, Stalin considera că Iugoslavia era duşmanul de moarte al comunismului şi al lui personal.

Pentru că Tito a ales liberalismul, Dej s-a temut de un atac armat din partea Iugoslaviei. Începând cu 1952, la ordinul lui Stalin, România a construit 30 de kilometri de buncăre în jurul localităţilor Voiteg şi Jebel, în judeţul Timiş, lângă graniţa cu Iugoslavia.

Ultimul vapor între cele două ţări a circulat, pe râul Bega, în 1958. Apoi, chiar dacă relațiile dintre URSS și Iugoslavia s-au detensionat, autoritățile comuniste din România au considerat că nu mai e nevoie de navigație pe apă spre o țară cu deschidere spre lumea occidentală.

Se va reface și vechiul port de la Otelec

Ambarcațiunea „Vulpea” a plecat sâmbătă dimineața, 27 mai 2023, din zona Catedralei, pe Bega, spre frontiera româno-sârbă. A făcut o oprire la Otelec – singura localitate din Timiș (în afara Timișoarei) care avea, cândva, un port.

Citește și: A cheltuit o avere ca să arate ca Michael Jackson. Crede că încă nu e „perfect”. Ce spune mama lui

În 1930, localitatea de frontieră Otelec avea port pe Bega, unde ancorau vapoare de pasageri şi de marfă. Exista o cursă zilnică spre Timişoara şi înapoi.

După reluarea navigaţiei, Primăria Otelec a elaborat un PUZ pentru refacerea portului. Până ca proiectul să devină realitate, în zonă s-a amenajat un mic ponton, unde a acostat și „Vulpea”.

Cu barca în jurul Europei

De pe Bega, „Vulpea” va urca pe canalul Dunăre-Tisa-Dunăre, iar la Baziaș reintră din nou în țară, pentru a continua pe Dunăre până la Constanța.

Citește și: Povestea româncei care a ajuns să creeze haine pentru Jennifer Lopez. În SUA cu loteria vizelor

Acolo echipajul Circumeuropa va schimba barca, va urca pe o ambarcațiune de mare și oceane.

După Marea Neagră urmează Marea Marmara, Marea Egee, Oceanul Atlantic, Canalul Mânecii, Marea Nordului. Apoi, din nou pe fluvii, din Amsterdam: Rin, Main, Dunăre, Tisa și, în final, din nou Bega, potrivit historia.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră