Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus vineri seară, la Digi 24, că anunţul preşedintelui Joe Biden care susţine planul de instruire a piloţilor ucraineni pe avioane de luptă F-16, este foarte important, deoarece este nevoie ca Ucraina să fie ajutată cu tot ce are nevoie.
Mircea Geoană: „Cu cât ajutăm mai mult Ucraina acum, cu atât mai repede vine pacea”
„Cu cât ajutăm mai mult Ucraina acum, cu atât mai repede vine pacea. Scopul nostru principal este să-i ajutăm pe ucraineni, care sunt în plină pregătire pentru contraofensivă, cu mijloace de care au nevoie să-și recâștige teritoriul propriei țări”, a spus Geoană.
El a subliniat că o miză importantă există și pentru România, care ar putea deveni noul centru de greutate al Europei, odată cu „venirea către familia europeană a Ucrainei, Republicii Moldova și a Georgiei”.
„Este important dincolo de acest război pentru că se reconfigurează Europa”, a mai spus Geoană.
„E foarte important ca Ucraina să izbândească în acest război de independență. Pentru că e un război de independență. Putin are nevoie de un dușman imaginar și e într-un fel o inversare de roluri: agresorul pozează în victimă și noi care încercăm să ajutăm o țară care își apără independența suntem agresorii. Asta e propaganda pe care deja o știm și cred că suntem destul de vaccinați. Trebuie să spunem încă o dată că spijinim acum Ucraina cu mijloace de care are nevoie pentru a pregăti contraofensiva și a schimba dinamica pe terenul de luptă. Cu cât ajutăm mai mult Ucriana acum, cu atât mai repede vine pacea. Scopul nostru principal este să-i ajutăm pe ucraineni, care sunt în plină pregătire pentru contraofensivă, cu mijloace de care au nevoie să-și recâștige teritoriul propriei țări, nu să meargă către Moscova sau dincolo de alte zone”, a spus Mircea Geoană.
Citește și: Aurescu: „România este extrem de interesată şi implicată în sprijinirea Ucrainei pentru a câştiga”
Acesta a precizat că Ucraina trebuie ajutată, fără a duce la escaladarea situaţiei, „pentru că nu avem niciun fel de interes ca un război deja atât de sângeros şi de de păcătos să escaladeze într-un război şi mai mare- între NATO şi Federaţia Rusă”.
„Asta este obligaţia Secretarului General şi a mea, ca lideri polici ai Alianţei, să fim siguri că ajutăm Ucraina să izbândească, dar în aşa fel încât să nu ducem acest război la un nivel de conflagraţie care va fi mult mai severă şi cu consecinţe mult mai grave”.
Secretarul general al NATO spune că sprijinul acordat Kievului va aduce aproape de Uniunea Europeană Republica Moldova și Georgia, ceea ce va face ca țara noastră să nu mai fie una de frontieră, ci „noul centru de greutate al Europei”, potrivit digi24.ro.