Potrivit specialiştilor, România va intra în valul 4 al pandemiei cu COVID-19 şi sunt aşteptate restricţii pentru cei nevaccinaţi.
„Restricţiile se vor referi strict la persoanele nevaccinate. În rest, atâta vreme cât cifrele de incidenţă sunt optimiste şi arată că încă ne menţinem la numere reduse, măsurile de relaxare pentru persoanele vaccinate pot să continue, dar dacă se impun restricţii, vor fi impuse doar pentru persoanele nevaccinate" a declarat Ioana Mihăilă.
Citește și: Predoiu, răspuns dur la acuzațiile lui Daniel Morar: i-ar fi „topit“ lui Kovesi sute de dosare
Ce restricții vor fi pentru cei nevaccinați
„În accest moment este un lucru în noua hotărâre CNSU şi veţi vedea atunci când ea va fi publicată, cum vom merge mai departe începând cu luna august, dar în principiu măsurile, fie că sunt de restricţie, fie că sunt de relaxare, vor fi luate în funcţie de incindenţă, în funcţie de cifre, urmând ulterior să reglementăm măsuri specifice legate de existenţa sau nu a vaccinului pentru persoanele care vor fi obiectul reglementării", a afirmat Mihailă.
Citește și: Fiica ambasadorului afgan la Islamabad, răpită și torturată. Ambasadorul Pakistanului, convocat
Întrebată daca vor exista mai multe restrictii în localitațile în care rata de vaccinare este mai mică, ministrul Sănătății a declarat: „Haideţi să aşteptăm hotărârea CNSU, pentru că este încă o variantă de lucru şi după aceea vom şti exact la ce să ne aşteptăm. În momentul acesta dacă suntem vaccinaţi putem face două lucruri. Unul este să ne vedem mai departe de concediu şi de viaţa personală şi să ne relaxăm de-a binelea, pentru că suntem obosiţi după un an şi jumătate de pandemie. Şi al doilea este să vorbim de un prieten care este nevaccinat, sau cu un părinte şi să îl îndemnăm să se vaccineze arătându-i exemplul personal”, a precizat ministrul Sănătății.