România monitorizează cu mare atenţie situaţia din Marea Neagră şi posibila dezvoltare a conflictului militar al Federaţiei Ruse spre Odesa şi rămâne preocupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulaţia internaţională, a afirmat ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, potrivit Agerpres, cu ocazia reuniunii Comandanţilor Marinelor Militare din Europa (Chiefs of European Navies - CHENS), organizată, miercuri şi joi, la Bucureşti, de Forţele Navale Române.
Potrivit unui comunicat al MApN, ministrul Vasile Dîncu a fost prezent la deschiderea oficială a reuniunii, unde a salutat prezenţa, în România, a celor 25 de şefi ai forţelor navale din ţările europene membre ale UE sau ale NATO şi a reprezentanţilor conducerilor Comandamentului Maritim Aliat al NATO şi ai Flotei a VI-a a SUA dislocată în Europa, care au statut de observator.
"Trăim cu toţii vremuri extrem de grele aici, în regiunea Mării Negre, în urma agresiunii militare a Federaţiei Ruse asupra unui stat suveran şi independent, Ucraina", a afirmat ministrul în alocuţiunea sa cu acest prilej, conform sursei citate.
Citește și: Cancelarul Germaniei: Ucraina va trebui să lupte 100 de ani cu consecințele războiului
Vasile Dîncu a menţionat că prezenţa la Bucureşti a şefilor forţelor navale din Europa este "cu atât mai relevantă în contextul în care se poartă lupte în Marea Neagră, forţele ruse fiind, de fapt, aproape de gurile Dunării, pe Insula Şerpilor".
"România monitorizează cu mare atenţie această situaţie, posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa, şi rămâne preocupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulaţia internaţională", a mai spus ministrul român al Apărării.
Citește și: VIDEO China a înconjurat Taiwanul pentru exerciții militare masive, „o repetiție pentru invazie”
El a reiterat că operaţionalizarea Grupului de luptă al NATO în România este tot mai aproape şi că, împreună cu cele din Bulgaria, Slovacia şi Ungaria, va duce la consolidarea acestui flanc al Alianţei.
Ministrul Dîncu a apreciat rolul marinelor militare în acest context geopolitic complicat şi a spus că este convins că "participarea la misiunile şi operaţiile navale ale NATO şi Uniunii Europene au contribuit la obţinerea interoperabilităţii atât de necesare în acest moment", mai arată sursa citată.
Vasile Dîncu a opinat că războiul dintre Rusia şi Ucraina scoate în evidenţă o serie nouă de provocări la adresa securităţii globale, cu implicaţii pe termen scurt, mediu şi lung.
"În faţa acestora, trebuie să rămânem uniţi, să cooperăm strâns, aşa cum am făcut mai ales de la declanşarea acestui război inuman, să continuăm să ne antrenăm împreună, să executăm misiuni în zonele de responsabilitate şi interes şi, esenţial, să evoluăm împreună", a adăugat Dîncu.
Ministrul s-a întâlnit, miercuri, la sediul MApN, cu comandanţii Marinelor Militare din Europa.
"În contextul actualelor provocări de securitate din spaţiul maritim european, CHENS contribuie la consolidarea unei viziuni unitare în rândul reprezentanţilor forţelor navale europene privind cooperarea în domeniu şi facilitează discutarea unor concepte definitorii, de actualitate, ale mecanismului de comandă şi control, precum şi dezvoltarea dialogului militar la nivel înalt şi a cooperării militare europene în domeniul naval", se precizează îm comunicat.
România deţine preşedinţia acestui forum european de anul trecut, iar şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul Mihai Panait, a predat, joi, conducerea structurii omologului său irlandez, commodore Michael Malone.
Reuniunea Comandanţilor Marinelor Militare din Europa este un forum informal şi independent, format din şefii marinelor militare din statele europene membre ale UE sau NATO şi care au forţe navale. Scopul CHENS este de a promova, în mod continuu, cooperarea dintre marinele militare ale statelor membre, de a analiza probleme de interes comun şi de a îmbunătăţi cunoaşterea situaţiei din domeniul maritim în ţările membre.
Conducerea CHENS este asigurată de un comitet director, alcătuit din trei şefi de forţe navale, conform unui ciclu rotaţional anual, între grupul ţărilor din nordul Europei şi cel din sudul Europei. Pentru prima dată, Forţele Navale Române au deţinut preşedinţia acestui forum, pe care au preluat-o de la Malta, în luna mai 2021, şi au predat-o Irlandei, la finalul reuniunii de la Bucureşti.