Ministerul Muncii se răzbună pe protestatarul atacat de Vâlcov. Acesta cere un milion de euro daune

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 04.09.2018 - 12:49
Olguța Vasilescu sare în apărarea lui Darius Vâlcov. Foto Inquam Photos/George Călin

Corpul de control al Ministrului Muncii face verificări cu privire la cazul protestatarului Sandu Matei, care ar beneficia de o pensie de invaliditate, potrivit unui document publicat de Darius Vâlcov, apoi șters deoarece diagnosticul lui Matei s-a modificat.

SHARE

„Corpul de control al Ministrului Muncii și Justiției Sociale a demarat azi o verificare vis-a-vis de informațiile apărute în spațiul public cu privire la o persoană beneficiară de pensie de invaliditate. Din primele cercetări s-a constatat că, pe un cont de socializare, a apărut o decizie de încadrare în grad de invaliditate a unei persoane, în vederea emiterii deciziei de pensionare, adică de un act administrativ. Deci nu avem de-a face cu un certificat medical sau alte documente medicale de confirmare a unui diagnostic.

Este un act administrativ, cu valabilitatea de un an, mai precis între 2006 și 2007, care nu mai produce niciun fel de efecte juridice și care a mai fost menționat în presă, în decembrie 2017, în urma unei altercații din Piața Victoriei, când un pensionar a fost agresat cu un box”, potrivit unei precizări a Ministerului Muncii. 

Reprezentanții Ministerului au declarat că tratează afirmațiile ca fiind adevărate și că în perioada 2006 a avut loc un eveniment în familia respectivului, care a cauzat de pierderea soției, el devenind 'tată și mamă' pentru doi copii minori, dar că în prezent boala nu mai este de actualitate iar corpul de control urmează să efectueze și alte verificări. 

Darius Valcov, consilierul premierului Viorica Dancilă, condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, a publicat duminică seara pe Internet un document medico-legal din 2006 referitor la starea de sănătate a unui protestatar #Rezist, pe care îl numește "nebun" sau „sandilău". 

Postarea documentului încalcă normele legale pentru protecția datelor personale, dar și dreptul constituțional al persoanelor la viață privată precum și obligația instuțiilor de a respecta viața privată, în special legea secretului medical, prin care toate informațiile legate de pacient sunt  confidențiale. 

Matei cere un milion de euro daune

Sandu Matei, protestatarul a cărui fișă medicală a fost făcută publică de Darius Vâlcov, a depus marți plângere penală împotriva consilierului primului ministru la Parchetul general. Sandu Matei la acuzat de complicitate la divulgarea fără drept a unor informaţii secrete, de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii și îi cere lui Darius Vâlcov daune de un milion de euro.

„Am depus plângere împotriva domnului Vâlcov Darius. În primul rând pentru încălcarea Constituţiei, articolul 26. Pentru societatea în care trăim, a intra în viaţa intimă a unei persone, oricând, oricum, este de o gravitate maximă. Oricând şi voi jurnaliştii puteţi să aveţi aceeaşi soartă, noi, oamenii politici. (…) Îl acuz de complicitate la divulgarea secretului profesional, complicitate la abuz în serviciu, raportat la regulamentul UE 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice care priveşte datele cu caracter personal şi la dispoziţia articolului 26 din Constituţie privind obligaţia autorităţilor publice de a respecta dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, iar un ultim capăt de acuzare – complicitate la divulgarea fără drept a unor informaţii secrete, de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii”, a declarat Sandu Matei, potrivit News.ro

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te