Mihai Șora și Asociația MagiCamp, câștigătorii Premiului Cetățeanului European

DE Adelina Sahlean | 05.10.2018 - 17:34
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Filosoful Mihai Șora și Asociația MagiCamp au primit, vineri, din partea Parlamentului European, Premiul Cetățeanului European 2018. Mihai Șora a fost nominalizat de europarlamentarii Monica Macovei și Cristian Preda iar nominalizarea MagiCamp a venit de la Siegfried Mureșan.

SHARE

“Simt o afinitate cu tânăra generaţie, cu cei proaspeţi, care nu au suferit încă de pe urma implicării lor în treburile lumii”, a spus filosoful Mihai Şora, la evenimentul organizat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România.
Potrivit acestuia, trebuie reacţionat în faţa celor care contestă Europa.
“Suntem europeni, facem parte organică din acest continent, desfăşurată de-a lungul câtorva milenii. Pe acest plan suntem solidari, din acest motiv suntem europeni. Europa este un destin comun pentru zeci şi sute şi milioane de oameni cu care noi suntem solidari. În primul rând, trebuie să le facem faţă (celor care contestă Europa – n.r.), adică să nu-i lăsăm aşa în plata Domnului şi să reacţionăm, să apărăm valorile europene, sunt valorile care ne-au constituit şi fără de care ne lăsăm în voia sorţii. Trebuie să avem aceste valori ca ghid care să ne călăuzească, să ne arate direcţia spre care înaintăm şi să nu încetăm de a o face”, a evidenţiat Mihai Şora.
Melania Medeleanu, fondator al MagiCamp, a precizat că în tabăra pentru copii cu afecţiuni oncologice au fost până acum peste 500 de suflete.
“În România lui 2018, în care unul din 11 copii se duce la culcare flămând, permiteţi să vorbesc despre foame. Noi de mai bine de patru ani încercăm să potolim puţin foamea, prin mâncare gătită cu multă dragoste în tabără, o masă caldă pentru părinţii copiilor cu afecţiuni oncologice, oameni care vin de departe cu copiii lor la tratamente chinuitoare, prin alimentele perisabile pe care le trimitem prin intermediul MagicBox către sute de familii în fiecare lună. Dar, mai e o foame din ce în ce mai aprigă pe care nu reuşim să o stăvilim – este foamea de siguranţă, să nu-ţi fie teamă că nu o să găseşti mâine medicamentele care să salveze viaţa copilului tău, să nu-ţi fie teamă că vei merge la spital şi te vei îmbolnăvi şi, mai tare şi la un alt nivel, avem o foame şi noi, la MagicCamp, şi la o bună parte din societate – este foamea de demnitate: să nu te simţi înjosit în raport cu statul, e foamea de dreptate, de egalitate”, a explicat ea.
Cristian Preda a subliniat personalitatea lui Mihai Şora în timp ce Siegfried Mureşan a îndemnat la solidaritate cu filosoful. “Dacă domnul Şora se manifestă public, iese în stradă, protestează pentru generaţia tinerilor, răspunsul nostru trebuie să fie acela de a ne manifesta şi noi pentru domnul Şora. Dacă domnia sa se gândeşte atât de intens la noi, cred că şi noi trebuie să fim solidari cu domnia sa, să ne manifestăm în spaţiul public pentru viitor cum face domnia sa”, a arătat Mureşan.

Parlamentul European acordă, anual, începând cu 2008, Premiul Cetăţeanului European pentru activităţi şi iniţiative realizate de cetăţeni, grupuri, asociaţii sau organizaţii care, prin acţiunile lor de zi cu zi, promovează valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune înţelegeri reciproce şi a unei integrări mai puternice în rândul cetăţenilor statelor membre.

Fiecare membru al Parlamentului European are dreptul să nominalizeze anual pentru această distincţie o singură persoană, grup, asociaţie sau organizaţie, propunerile urmând a fi analizate de către un juriu naţional format din deputaţi din ţara respectivă, iar, apoi, înaintate către Cancelaria Premiului European, forul care ia decizia finală privind lista laureaţilor din anul respectiv.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te