“În ceea ce privește stadiul recuperării prejudiciului stabilit prin decizia penală nr. 162/3/03.10.2016 vă informăm că în dosarul penal 1191/1/2015 până la data 7.07.2020 a fost recuperată suma de 21.435.901 lei, sumă recuperată prin procedura de executare silită“, se arată într-un răspuns trimis de ANAF către Newsweek România.
În acest dosar, suma care trebuia confiscată de statul român de la cei condamnați era de circa 16 milioane de euro și două milioane de dolari, adică, la cursul actual, peste 85 de milioane de lei.
Ultimele date publice privind recuperarea prejudiciului în acest dosar sunt din 2017, când ANAF recuperase 19,45 milioane de lei. În consecință, din 2017 până acum, ANAF a mai reușit să obțină doar două milioane de lei de la cei condamnați.
La 3 octombrie 2016, completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție format din Ionuț Mihai Matei, Ana Maria Dascălu, Florentina Dragomir, Cristina Rotaru-Radu și Ștefan Pistol a admis apelul Direcției Naționale Anticorupție și a majorat pedepsele celor patru inculpați din dosarul "Microsoft.
Judecătorii l-au condamnat pe fostul primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan la șase ani de închisoare cu executare.
Fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, cu un an mai mult decât dispusese instanța de fond.
Și pedeapsa lui Dorin Cocoș a fost majorată în apel, de la doi ani la doi ani și patru luni de închisoare cu executare.
În cazul omului de afaceri Nicolae Dumitru, instanța a dispus majorarea pedepsei de la un an și șase luni de închisoare cu suspendare la doi ani și patru luni cu executare.
Instanța a admis cererea DNA și în ce privește confiscarea sumelor stabilite ca prejudicii în cazul lui Dorin Cocoș și Dumitru Nicolae. Astfel, judecătorii au dispus confiscarea de la Dorin Cocoș a sumei de nouă milioane de euro. La judecarea în fond, instanța dispusese ca de la Cocoș să fie confiscată suma de 3,7 milioane de euro.
De la Dumitru Nicolae urma să fie confiscată suma de aproximativ două milioane de dolari și un million de euro. Instanța de fond dispusese ca de la Nicolae Dumitru să fie confiscate suma de un milion de euro, cu aproape șase milioane de euro mai puțin decât ceruseră procurorii DNA.
Cei cinci judecători din complet au menținut celelalte dispoziții ale instanței de fond, astfel că de la Gheorghe Ștefan trebuia să fie confiscată suma de 3,9 milioane de euro, iar de la Gabriel Sandu, 2,2 milioane de euro.