METEO. Alerte de ploi torențiale și vânt puternic în mai multe județe. Rafale de 100 km/oră

meteo
Sunt în vigoare alerte de intensificări ale vântului în 6 județe și în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali până la ora 20:00.
În unele zone vor fi ploi torențiale de scurtă durată, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
METEO. Alerte de ploi torențiale și vânt puternic în mai multe județe. Rafale de 100 km/oră
Conform prognozei meteorologilor, „Pe parcursul zilei de duminică (14 septembrie), în județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Botoșani, zona joasă a județelor Suceava și Neamț, precum și în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...70 km/h, iar la altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 90...100 km/h.
Local și temporar, intensificări ale vântului cu viteze de 40...45 km/h vor fi și în regiunile sudice, estice și centrale”, informează ANM.
În intervalul 14 septembrie, ora 13:00 – 15 septembrie, ora 10:00 vor fi averse moderate cantitativ: „Din după-amiaza zilei de duminică (14 septembrie) vor fi perioade cu averse, însoțite pe alocuri de descărcări electrice, la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi și în Transilvania și cea mai mare parte a zonei montane. Cantitățile de apă acumulate vor fi local de 15...20 l/mp și izolat de 30...40 l/mp”.
Cum va fi vremea în București
În București, vremea va fi călduroasă.
Conform ANM, în intervalul 14.09.2025 ora 10:00 - 15.09.2025 ora 10:00:
„Vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a nopții. Vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări după-amiaza și seara când la rafală se vor atinge viteze de până la 40 km/h.
Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade, iar cea minimă de 12...13 grade”.
Municipiul București nu se va afla sub incidența unui mesaj meteorologic general de vreme severă, mai arată meteorologii, conform Digi24.