Mesajul unei mame către medicul care i-a tratat copilul. „Fiul meu nu a putut fi salvat”. Iată ce îi spune femeia medicului, după moartea băiețelului ei.
Mesajul unei mame către medicul copilului ei
„Chiar dacă mi-am pierdut copilul din cauza unei paralizii cerebrale, nu există zi de la Dumnezeu să nu îi mulțumesc doamnei doctor Carmen Iorga, de la Spitalul de Pediatrie Ploiești pentru modul în care a înțeles să fie un doctor bun, empatic față de suferința băiatului meu”.
Citește și: Papadopol a divorțat după 12 ani pentru o colegă: „Nu sunt fericit”. De ce l-a iertat fosta soție
Așa își începe scrisoarea de mulțumire o ploieșteancă, mereu recunoscătoare unui medic ce a știut să fie atât un bun profesionist, dar mai ales OM”, potrivit observatorulph.ro
„Urmăresc campania dumneavoastră, Doctor bun. Chiar dacă au trecut patru ani de când fiul meu, Alex, s-a stins din cauza unei paralizii cerebrale, vreau să mulțumesc doamnei doctor Carmen Iorga, de la Spitalul de Pediatrie, pentru cât de aplecată a fost asupra cazului copilului meu.
Alexandru Mihăiță avea doar 17 ani când s-a stins din cauza unei boli necruțătoare. Era un copil cu handicap, care nu a mers, nu a vorbit niciodată, dar, de când s-a născut a fost în grija unui medic minunat din Ploiești, doamna doctor Iorga Carmen.
Ea a fost îngerul păzitor al copilului meu de când l-am adus pe lume până a murit. Rămâne mereu un om care mie mi-a dat cele mai bune sfaturi, a avut o grijă fantastică de băiatul meu și nu mi-a cerut niciodată niciun leu, nu mi-a primit nici măcar o floare.
Vreau să- i mulțumesc cu mâna pe inima și mă rog să-i dea bunul Dumnezeu sănătate celei care a fost și rămâne un înger al copilului meu, o minune de femeie, un medic devotat meseriei, un suflet care a avut compasiune pentru copilul meu căruia a făcut tot ce a putut pentru a-i prelungi viața.
Citește și: HOROSCOP Zodiile care își vor găsi sufletele pereche până de Crăciun. Norocul le ia prin surprindere
Din punctul meu de vedere, doamna doctor Carmen Iorga a înțeles că medicina nu este doar despre iubirea de știință, este, în primul rând, despre oameni”.