Pentru a-şi mai salva nişte procente electorale în perspectiva alegerilor prezidenţiale.
Scoaterea din scenă, abia acum, a ministrului de Interne, Carmen Dan, protejată a fostului lider PSD, Liviu Dragnea, pare doar mişcare de PR politic. Încă o încercare (de faţadă?) de dez-dragnizare a PSD.
Pentru că episodul 10 august 2018 şi mitingul electoral anunţat anul acesta, pentru aceeaşi dată, ameninţă să atârne, în scrutinul prezidenţial, greu de gâtul social-democraţilor. Iar pentru PSD – ajuns la cel mai mic scor electoral din istoria partidului, jumătate din cel obţinut în noiembrie 2016, la parlamentare – orice procent electoral pierdut poate fi fatal din punct de vedere politic.
Dacă lucrurile nu ar sta aşa, Carmen Dan ar fi fost schimbată din funcţie sau împinsă spre demisie de mai mult timp, căci existau motive, iar minciunile referitoare la episodul 10 august, lansate de anul trecut de la vârful Internelor şi al Jandarmeriei, nu ar fi fost preluate inclusiv de doamna Dăncilă şi livrate opiniei publice şi chiar Comisiei Europene ca afirmaţii infailibile, ca adevăruri absolute.