Un număr de 13 autoturisme în care se aflau 26 de adulţi şi 10 copii au rămas blocate, marţi după-amiază, pe drumul judeţean Grădiştea de Munte-Costeşti, care duce spre cetatea Sarmizegetusa Regia, din cauza aluviunilor scurse de pe versanţi, arată un ultim bilanţ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Mașini cu turişti, blocate de ploile puternice pe drumul spre cetatea Sarmizegetusa
"Drumul a fost eliberat pe un sens de mers şi toate autoturismele şi-au continuat deplasarea spre Orăştie", a precizat sursa citată.
Citește și: Jumătate de milion de euro pentru o parte din Istorie. Aici s-a filmat pelicula „Charleston”
Potrivit Prefecturii Hunedoara, mai multe tronsoane de drum au fost afectate, la faţa locului intervenind autorităţile din comuna Orăştioara de Sus cu utilajele din dotarea proprie, un buldoexcavator şi un utilaj forestier, acţiunea desfăşurându-se sub coordonarea prefectului Călin Marian şi cu sprijinul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, condus de primarul Vasile Inăşecu.
La faţa locului vor sosi şi utilajele aflate sub coordonarea Consiliului Judeţean Hunedoara, pentru repararea şi consolidarea segmentelor de drum afectate.
ORA 19:46 Hunedoara: Autovehicule cu turişti, blocate de ploile puternice pe drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia
Şapte autovehicule cu turişti, între care şi copii, au avut nevoie de sprijinul autorităţilor după ce, din cauza ploilor torenţiale, au rămas blocate, marţi după-amiază, pe drumul judeţean care duce spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei.
Potrivit Prefecturii Hunedoara, mai multe tronsoane de drum au fost afectate, la faţa locului intervenind autorităţile din comuna Orăştioara de Sus cu utilajele din dotarea proprie - un buldoexcavator şi un utilaj forestier, acţiunea desfăşurându-se sub coordonarea prefectului Călin Marian şi cu sprijinul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, condus de primarul Vasile Inăşescu.
"Suntem operativi şi ne-am mobilizat într-un timp foarte scurt pentru a înlătura efectele imprevizibile ale fenomenelor meteo periculoase. Turiştii şi localnicii se află în siguranţă, echipajele de salvare continuând să intervină pentru a reduce pagubele", a declarat prefectul Călin Marian.
La faţa locului vor sosi şi utilajele aflate sub coordonarea Consiliului Judeţean Hunedoara, pentru repararea şi consolidarea segmentelor de drum afectate.
Conform datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, din cauza fenomenelor meteo, în localitatea Orăştioara de Sus un copac a căzut pe carosabil, blocând drumul judeţean DJ 705. Pompierii au acţionat pentru segmentarea şi degajarea materialului lemnos de pe şosea, circulaţia fiind reluată.
Citește și: Mesajul primit din lumea de dincolo de Cotabiță, care s-a întors din morți. „Am văzut lumina albă”
De asemenea, în localitatea Costeşti au fost semnalate scurgeri de aluviuni de pe versanţi, pe mai multe porţiuni ale drumului judeţean DJ 705. La faţa locului s-au deplasat un echipaj operativ din cadrul Detaşamentului Orăştie şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Orăştioara.
În aceeaşi zonă, dar pe raza localităţii Grădiştea de Munte, un cablu de curent electric a fost desprins de pe stâlp. Pompierii au asigurat măsurile de siguranţă, fiind solicitată o echipă tehnică a furnizorului de electricitate pentru remedierea defecţiunii.