Mario Iorgulescu rămâne cu condamnarea la opt ani şi opt luni de închisoare. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, rămâne cu condamnarea la opt opt ani şi opt luni de închisoare pentru că a provocat un accident rutier în urma căruia un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, definitiv, apelurile depuse în dosar, după ce instanţa supremă a dispus, în 4 martie 2026, rejudecarea acestora „numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Mario Iorgulescu rămâne cu condamnarea la opt ani şi opt luni de închisoare. Decizia este definitivă
Instanţa CAB a menţinut decizia din decembrie 2024 privind uciderea din culpă, pentru care Iorgulescu a primit şapte ani de închisoare, cu un spor de un an şi opt luni închisoare reprezentând o treime din celelalte pedepse.
Citește și: Judecătorii blochează expertiza medico-legală în Italia pentru Mario Iorgulescu. Ce se întâmplă acum
„Constată că prin decizia penală nr. 161/RC din data de 04.03.2026 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Iorgulescu Gino Mario numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Iorgulescu Gino Mario împotriva sentinţei penale nr. 132/10.02.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, se arată în soluţia pe scurt a Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa CAB a menţinut toate dispoziţiile deciziei din 18 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti şi, „e cale de consecinţă”, şi pedeapsa de 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, precum şi pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, scrie News.ro.
„Menţine contopirea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de ucidere din culpă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substanţe şi cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal (...) şi aplicarea inculpatului a pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 1 an şi 8 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), inculpatul Iorgulescu Gino Mario urmând să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare”, se mai arată în sentinţa definitivă a instanţei Curţii de Apel Bucureşti.