Mamă sfătuită să își mute copilul din clasă, după ce a refuzat să contribuie la un cadou

DE Adelina Sahlean | 04.03.2020 - 17:06

O mamă din Oradea a fost sfătuită de părinții colegilor de clasă ai fiicei sale să își mute copilul în altă clasă pe motiv că a refuzat să dea bani pentru cadoul învățătoarei, pentru achiziționarea unor perdele și a unui alfabetar, potrivit Mediafax.

SHARE

Mihaela Ichim, o mamă din Oradea, a postat pe pagina sa de Facebook fragmente dintr-o conversație de pe un grup de Whats App al părinților.

„Dragi părinți, căci vouă mă adresez, este inadmisibil unde s-a ajuns. Unde am ajuns noi, ca oameni. Vedeți reacțiile părinților, ai căror copii sunt în clasă cu fetița mea, la școala Nicolae Bălcescu din Oradea. Reacție venită în urma refuzului meu de a da bani pentru cadoul doamnei învățătoare și pentru achiziționarea unor perdele și a unui alfabetar. Nu am facut-o din răutate, ci pentru că lucrez în învățământ și știu, după 17 ani de dăruire, că lucrurile se pot face și altfel, nu doar stând cu mâna întinsă în fața părinților. Avem proiecte europene, avem ONG-uri foarte implicate, care lucrează pe proiecte cu școli, avem sponsorizări, avem bani de la primării. Doar că lucrurile astea ar trebui făcute de cadrele didactice și manageri gratis și cu multe ore petrecute în fata calculatorului”, a arătat aceasta.

Femeia susține că a da un cadou unui cadru didactic este ilegal, conform Codului de etică al personalului didactic, dar și imoral.

„De ani de zile încercăm să schimbam țara asta, pentru că ne plângem de indiferența și șpăgile care domnesc în toate instituțiile statului, dar noi, ca actori principali, nu facem nimic sau chiar contrariul. Să ajung să fiu «sfătuită» să-mi mut copilul în altă clasă, e prea mult. Pentru mine și pentru copilul meu. Ajunge. Vreau o Românie frumoasă”, a mai scris Mihaela Ichim.

Șeful ISJ Bihor, Alin Novac, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că instituția pe care o conduce dezaprobă și nu încurajează astfel de practici ale părinților.

„Se vede din declarațiile doamnei Ichim că nici școala, nici cadrele didactice nu solicită nimic de la părinți. Sunt discuții private între părinți la care reprezentanții școlii nu participă. Nimeni de la unitatea de învățământ nu a făcut vreo recomandare să fie mutat vreun elev în altă clasă. Să nu amestecăm școala în discuții de pe grupuri private. De asemenea, nu se pune problema achiziționării unor perdele sau a unui alfabetar, clasa respectivă fiind dotată cu tot ceea ce este necesar procesului educativ”, a spus Novac.

La rândul său, directorul Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Oradea, Gheorghe Troie, care conduce unitatea de învățământ de 8 ani, a spus că a discutat cu părinții, cărora le-a spus că nu au voie să facă astfel de insinuări.

aloare de 200.000 de euro, fiind prima unitate de învățământ dotată cu table inteligente instalate în toate cele 40 de săli de clase.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te