Ludovic Orban, despre medicii care demisionează: „N-aș opta pentru varianta extremă”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.04.2020 - 20:28
Ludovic Orban Foto: Inquam Photos/George Călin

„Guvernul va lua o decizie pentru a opri demisiile din spitale”, a spus premierul Ludovic Orban la Europa FM. Se discută despre interzicerea dreptului de liberă practică în România și despre prelungirea perioadei de preaviz, soluție pe care o agreează.

SHARE

„Am văzut foarte multe propuneri, idei. Vom opta pentru o variantă, trebuie să mai avem o consultare cu cei din Ministerul Sănătății.

Eu n-aș opta pentru o variantă extremă, să li se interzică dreptul de liberă practică, le-aș da dreptul să se mai gândească, le-aș da o perioadă mai lungă de preaviz, ceea ce este posibil în perioada de stare de urgență, prin derogare de la Codul Muncii”, a afirmat Ludovic Orban.

Întrebat dacă una dintre propuneri este de la interzice dreptul de liberă practică medicilor care demisionează în această perioadă, premierul a răspuns: „Este o propunere care a fost formulată de foarte mulți și din zona politică, si din zona nepolitică. Nu am o opinie clar formulată. (…)

E ușor să spui să nu mai practice medicina. România și așa duce lipsă de cadre medicale. Aici m-aș gândi că avem nevoie de fiecare medic, fiecare asistentă, personal medical”.

Despre echipamente, Ludovic Orban a spus că este penurie la nivel mondial și foarte multe contracte nu se derulează în termenele stabilite.

„Achiziția de materiale, de substanțe se derulează de fiecare spital, pentru că fiecare spital are un management, un buget. Noi acum încercăm să intervenim pentru asigurarea stocurilor strategice care ar fi trebuit să existe, pentru a distribui acolo unde e o criză. Facem eforturi disperate să obținem aceste materiale”, a mai afirmat el.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan a declarat recent că ar putea fi adoptată o ordonanță militară care să prelungească la 90 de zile preavizul în cazul demisiilor din sistemul medical.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te