luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Locuitorii unei zone din Cluj, terorizați de turme de mistreți: „Seara nu mai ieșim din casă”

Data publicării: 21.04.2023 • 20:54 Data actualizării: 21.04.2023 • 20:55
Mistreți - Foto: Știri de Cluj
Mistreți - Foto: Știri de Cluj

Mai mulţi locuitori din zona Borhanci a municipiului Cluj-Napoca se plâng de faptul că turme de mistreţi le intră frecvent în curţi, speriindu-i sau afectându-le gospodăriile.

„Vin în turmă. Au fost zile când am văzut 40-50 de mistreţi venind spre casele din zona Borhanci. Stau, de obicei, în zona fostei livezi de pruni de la Palacsay şi vin până la casele din Borhanci. După lăsarea serii, pur şi simplu nu mai ieşim din casă de teamă să nu fim atacaţi de aceste animale”, spune unul dintre locuitorii din zonă.

Locuitorii unei zone din Cluj, terorizați de turme de mistreți: „Seara nu mai ieșim din casă”

Preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, Dan Ionescu, a declarat, pentru Agerpres, că deocamdată nu are ce să facă, deoarece nu e sezon de vânătoare.

„Noi nu avem încă sesizări scrise din partea oamenilor. Ştim despre existenţa mistreţilor, dar acolo sunt demult mistreţi, am şi recoltat dintre ei. Acum, probabil, după ce au mai fătat scroafele, să fie şi purcei. Însă sezonul de vânătoare este cam încheiat, nu se poate recolta decât masculul şi suntem cam încolţiţi cu treaba asta, până se deschide sezonul, la 1 iunie. Apoi, se pot recolta, pe baza noilor cote de recoltă, alte exemplare. Până atunci, nu prea avem ce să le facem”, a spus Dan Ionescu.

Citește și: Burduja: „Sunt necesare investiţii în digitalizare atât la ministere, cât şi în mediul privat”

El a adăugat că, de altfel, numărul mistreţilor din judeţ este doar uşor peste optim şi că există zone cu efective mai reduse decât ar trebui.

„Pe unele zone sunt mai puţini mistreţi decât ar trebui, fiindcă există şi focare de pestă porcină africană. Nu sunt mai mulţi de cât erau acum doi ani, de exemplu, a scăzut numărul mistreţilor. Noi avem în gestiune 17 fonduri de vânătoare din 56 care sunt în judeţ. În judeţ sunt, probabil, 1.000 şi ceva de mistreţi. Pe fondurile noastre sunt peste numărul optim, dar suntem obligaţi să le menţinem la numărul optim sau peste, fiindcă, dacă scad efectivele sub numărul optim, înseamnă că nu ne facem bine treaba”, a subliniat Dan Ionescu.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră