Declarațiile președintelui:
Este absolută nevoie de o concentrare maximă pe gestionarea pandemiei. Chiar dacă am avut alegeri, chiar dacă atenția s-a mutat pentru puține zile pe altceva, pandemia nu a dispărut.
Și chiar dacă avem, în continuare, un număr limitat de infectări noi, putem să observăm cu ușurință că am avut, iată, astăzi, din păcate, peste 200 de decese.
Sunt câteva vești bune. Sunt aproximativ 300 de ventilatoare care se livrează în următoarele zile și prin asta se va extinde capacitatea secțiilor de terapie intensivă.
În mai puțin de o săptămână va veni prima tranșă din 3 milioane de teste rapide care sunt deja comandate. Și pentru a veni în sprijinul bolnavilor cu simpotome mai grave vor fi instalate aproximativ 500 de concentratoare de oxigen.