Raportat la populație, statul baltic are una dintre cele mai mari rate de infectare de pe glob, conform datelor transmise de Centrul american pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC), deși reușise să țină epidemia sub control luni întregi, transmite The Guardian.
„Sistemul nostru sanitar este în pericol… Singura cale de ieșire din această criză este să ne vaccinăm”, a declarat premierul leton Krisjanis Karins, în cadrul reuniunii guvernamentale de luni seară, una convocată în regim de urgență. Oficialul a pus numărul mare de internări pe seama ratei scăzute de vaccinare.
Citește și: N-aveam 500 de morți pe zi dacă statul român îi punea cătușe lui Șoșoacă și oprea emisia Antenei 3
Până acum, au fost vaccinați cu schemă completă doar 57% dintre cei 1,9 milioane de letoni, o rată de vaccinare mult sub media UE (74%). În această săptămână, guvernul leton a introdus carantina de noapte – valabilă timp de o lună, între orele 20 și 5 dimineața – și a închis școlile și toate magazinele neesențiale.
Citește și: Anamaria Prodan îl îngenunchează pe Reghe: „Nu avem nimic de împărțit. Pleacă cu salariul”
„Trebuie să le cer scuze celor deja vaccinați”, a subliniat prim-ministrul Krisjanis Karins, care a precizat că activitatea cu prezență fizică va continua doar în sectoarele esențiale, scrie B1TV.