Masten Wanjala a fost urmărit de săteni într-o casă din orașul Bungoma și bătut până la moarte, a declarat poliția, potrivit BBC.
Autoritățile au lansat o amplă căutare a fugarului care a recunoscut că a ucis cel puțin 10 băieți tineri într-o perioadă de cinci ani. De asemenea, a mărturisit că i-a drogat și, în unele cazuri, le-a băut sângele.
El s-a întors acasă la părinții săi și ulterior a fost bătut și sugrumat de vecinii care au aflat că se află acolo, a declarat un martor pentru ziarul Kenia Standard.
Citește și: FOTO Profesoară, însărcinată după ce ar fi avut relații intime cu un elev de 15 ani. A fost arestată
„Nu suntem siguri cum a reușit să călătorească tot drumul de la Nairobi până în localitatea sa natală aflată în zona rurală", a spus Musyoki Mutungi, comandantul poliției Bungoma.
„Satenii furioși l-au identificat și l-au ucis chiar înainte ca poliția să poată fi informată”, a mai spus acesta.
Trei ofițeri de poliție care au fost de serviciu când a scăpat, miercuri, au fost acuzați de neglijență în serviciu. Poliția spune că a observat că a dispărut în timpul apelului de dimineață.
Masten Wanjala a fost prins în luna iulie a acestui an, fiind prezentat de poliție drept un „un vampir însetat sânge”.
Citește și: Viviana, soția lui Mirel Rădoi, și-a luat BMW Alpina B7 de +150.000 €. A blocat strada, pe avarii
„Wanjala şi-a masacrat singur victimele în modul cel mai nemilos, uneori sugându-le sângele din vene înainte a le asasina”, transmitea Direcţia anchetelor criminale (DCI), descriindu-l drept „un vampir însetat de sânge”.
Poliţia a mai dezvăluit, de asemenea, că criminalul le-a cerut 30.000 de şilingi kenyeni (circa 235 de euro) părinţilor unui adolescent înainte de a-l ucide.
Wanjala nu a spus că-şi regretă faptele, declarând, dimpotrivă, în faţa anchetatorilor că i-a făcut „multă plăcere” să-şi ucidă victimele.