Newsweek România a făcut o radiografie a celor mai importante acțiuni și inacțiuni ale României în privința ajutorării Ucrainei, în comparație cu ceilalți vecini ai acestei țări. 

Când Dmytro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, a susținut, recent, că România „joacă inteligent“ în ajutorarea țării sale, nu a fost prea clar la ce se referă.

Se întâlnise atunci la București cu omologul său Bogdan Aurescu, iar conferința lor comună nu a oferit prea multe detalii despre culisele discuțiilor și nici despre ce ajutor era vorba. 

În comparație cu declarațiile agresive ale oficialilor polonezi, de exemplu, acțiunile autorităților noastre par destul de timide. Și, totuși, să fie acțiunile române atât de bine camuflate încât să înșele vigilența tuturor? 

Surse contactate de Newsweek România, dintre care unele au dorit să-și păstreze anonimatul, vorbesc constant și de un joc dublu al autorităților de la București, astfel încât să mulțumească conducerea SUA, dar fără să supere prea tare Kremlinul.
______________________________________________________

CITEȘTE ȘI:

Războiul care a schimbat lumea. Șase tendințe strategice pe care Rusia nu le mai poate opri 

Vladimir Putin gândește puțin și e disperat. Se teme de pericolul unei victorii ucrainene 

INTERVIU Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general NATO: „Divizarea lumii este inevitabilă“ 
______________________________________________________

Alții susțin că România vorbește „puțin și face“, ceea ce ar explica declarația lui Kuleba de la finalul lunii aprilie.

Este și cazul secretarului adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a declarat pentru Newsweek România că „NATO nu comentează ce fac aliații (n.r. în privința ajutorului acordat Ucrainei în conflictul cu Federația Rusă).

Fiecare aliat ajută. Unii aleg să nu comunice“.

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, s-a aflat, din nou, zilele acestea la București, pentru reuniunea B9 a țărilor din flancul estic al Alianței. 

Două luni fără vizite la Kiev

Niciun oficial român nu a pus piciorul la Kiev timp de două luni, o opțiune vizibilă și asumată. 

Au fost practic două luni în care Kievul, aflat sub bombardamentele rușilor, a fost vizitat de șefii de stat și de guvern din țările vecine, mai puțin România, Ungaria și Bulgaria.

A fost nevoie de discursul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în Parlamentul României și de vizita ministrului de Externe, Dmytro Kuleba, la București pentru ca oficialii români să-și facă curaj să meargă cu trenul spre Kiev. 

Și au făcut-o în buna tradiție românească, exportând conflictele politice interne. 

Premierul Nicolae Ciucă a plecat, la sfârșitul lunii aprilie, la Kiev, luându-l în delegație și pe președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Acesta din urmă era programat într-o altă delegație oficială cu Florin Cîțu, care însă a mers singur la Kiev a doua zi. 

Nu există nicio explicație oficială și nici rațiuni de stat credibile care să justifice prezența a două delegații românești la Kiev în două zile consecutive.

Poate doar faptul că Nicolae Ciucă este noul șef al liberalilor, înlocuindu-l peste noapte pe Florin Cîțu, iar Marcel Ciolacu a dorit să arate că este solidar cu noul șef al PNL, cu care este partener în Guvern. 

Consultantul de politică externă, Radu Magdin, afirmă că guvernul nu s-a descurcat bine la capitolul imagine, dar a oferit totuși un ajutor consistent Ucrainei: „Susținerea oferită de statele care au sărit în ajutorul Ucrainei are, fără îndoială, o componentă politică și una de imagine.

Suntem într-un război ilegal și tragic din punct de vedere al impactului asupra oamenilor și comunităților din Ucraina, iar proiecția de unitate și solidaritate, ancorată în realitate, are un rol extrem de important.

Premierul Ciucă și președintele PSD, Marcel Ciolacu, la Kiev - Foto: Profimedia Images

Din această perspectivă, putem evalua că abordarea autorităților de la București a dus, voit sau nu, la decuplarea componentei politice și de imagine de cea de ajutor efectiv, care, trebuie să remarcăm, a fost consistent și esențial în contextul acestei agresiuni fără precedent.

Dacă au existat anumite evaluări de oportunitate la București, care au condus la concluzia că vizitele efective pot aștepta, cred că vorbim despre o precauție nu neapărat justificată, dar aș puncta și un aspect pozitiv: o serie de măsuri importante de ajutor, concrete, au fost luate fără a urmări ime-diat beneficii de imagine.

Lipsa de curaj ține mai degrabă de lipsa de ambiție și viziune și mai puțin de rea intenție. Suntem bine intentionați, dar conduși foarte provincial“.

Ajutorul umanitar 

Autoritățile române s-au lăudat cu ajutorul umanitar oferit ucrainenilor care au fugit din calea războiului, România primind, până la această dată, circa 1 milion de refugiați din Ucraina.

Majoritatea covârșitoare a acestora a părăsit România după câteva zile de ședere. Mulți au fost adăpostiți în case de români în calitate de persoane private fără vreun ajutor din partea autorităților. 

Un număr extrem de mic de ucraineni au rămas pe teritoriul României și un număr și mai mic au cerut oficial cetățenie română. 

Această situație a fost remarcată de către prima doamnă a Americii, Jill Biden, în vizita efectuată în România la începutul lunii mai.

A spus că: „poporul român este extraordinar, oamenii primesc atât de mulți refugiați în casele lor și le oferă mâncare, haine și adăpost, le oferă sufletele lor“.

Prima doamnă a SUA s-a aflat în România unde a vizitat mamele și copiii refugiați din Ucraina - Foto: Profimedia Images

Jill Biden nu a găsit cuvinte de laudă pentru autoritățile române. E drept că nici nu este rolul primei doamne, însă cu siguranță că ar fi remarcat un ajutor consistent oferit de către acestea.

Sociologul George Duminică nu găsește motive pentru lipsa de prezență a autorităților române pe subiectul ajutorării Ucrainei: „Mă depășește de ce autoritățile românești sunt atât de absconse.

Uite, chiar și doamna Iohannis a avut nevoie de prezența doamnei Biden pentru a vizita o clasă cu copii ucraineni.

Cred că e vorba doar de un tip de «teamă care păzește bostănăria», fără a ni se spune clar care ar fi miza. Personal nu cred că suntem noi mai «cu miză» decât țările din jur, ci doar mai... temători.

Și teama vine din non-valorile în care clasa noastră politică care ne guvernează este ancorată“. 

Hub-ul regional pentru primirea refugiaților ucraineni a fost stabilit în Suceava, iar UE a anunțat că a alocat României 450 milioane de euro pentru susținerea efortului umanitar legat de fluxul de femei și copii care fug din calea războiului. 

Suceava este condusă de Gheorghe Flutur, un baron liberal ajuns vicepreședinte în PNL, care a fost surprins în ipostaze chestionabile legate de ajutorul pe care autoritățile urmau să-l acorde refugiaților din Ucraina: „Suntem bucuroși să scăpăm de ei. Să-i ia ăștia care-și pun pensiunile, casele la bătaie“.

A rămas doar de făcut curățenie după trecerea armatei invadatoare a rușilor - Foto: Profimedia Images

Guvernul a fost acuzat că nu a oferit la timp ajutoarele financiare promise pentru românii care au găzduit refugiați ucraineni. 

Ajutorul oferit de autoritățile române a fost unul clasic minimal: asistență medicală în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, corturi și spații de cazare și un număr de 11 ambulanțe donate de SMURD. 

La începutul conflictului, a existat chiar o nemulțumire explicită a șefului SMURD, Raed Arafat, legată de efuziunea privată a românilor care ar fi încurcat, în viziunea sa, eforturile autorităților. 

„Nu cred că trebuie să comparăm cele două zone (public și privat), diferența de acces la resurse fiind una profund inegală. Totuși, intervenția societății civile este una mult mai vizibilă, mai adaptată nevoilor, mai atent și uman oferită și evident mult mai eficientă.

Asta nu înseamnă că, din punct de vedere al cantității, privatul este peste stat. Ci doar mai eficient“, afirmă sociologul Gelu Duminică. 

Nicio soluție pentru românii din Ucraina

În schimb, toți oficialii români au îngroșat în discursurile lor problema celor 400.000 de români din Ucraina. Au ținut să le amintească atât lui Zelenski, când a ținut discursul oficial din Parlamentul României, dar și lui Kuleba, când a vizitat România, că nu au avut grijă de comunitatea românească din Ucraina. Sensibil, poate chiar nepotrivit moment de a pune pe tapet această problemă. 

În afară de a le reaminti oficialilor ucraineni de faptul că nu s-a îngrijit de destinul ucrainenilor de origine română, nu a fost oferită nicio soluție concretă. 

Deși România are un deficit demografic și al forței de muncă în creștere accelerată. 

În schimb, abia întors din vizita de la Kiev, Marcel Ciolacu a vorbit despre participarea României la reconstrucția post-conflict a Ucrainei.

Fără să aibă vreo minimă certitudine legată de finalizarea conflictului și nici să precizeze în ce ar consta implicarea țării noastre în efortul de reconstrucție al Ucrainei. 

Fără armament greu

Oficial, ajutorul militar oferit de România Ucrainei s-a limitat la veste antiglonț, căști și câteva lăzi cu muniție în valoare de 3 milioane de euro. Sumă care cuprinde și o serie de ajutoare umanitare. 

În rest, până la această oră nicio piesă de armament greu românesc nu pare să fi ajuns în Ucraina. Spre deosebire de aceeași vecini ai Ucrainei de la nord și vest: Polonia, țările baltice și Slovacia. Zeci de tancuri T-72, sisteme antiaeriene S 300 și alte tipuri de artilerie de fabricație rusească au donat acești vecini Ucrainei. 

Fără să comparăm efortul României cu cel al SUA, Canada, Marea Britanie și mai toate țările occidentale, România și-a pus la sol toată flota de MIG-uri 21 din cauza accidentelor repetate cu astfel de aparate de zbor. 

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a evocat în aprilie posibilitatea ca România să doneze aceste avioane de luptă de fabricație sovietică Ucrainei. 

Vladimir Putin vorbește cu unul din șefii Gazprom, „sponsor” al războiului din Ucraina - Foto: Profimedia Images

După o lună de consemnare la sol, flota noastră de MIG-uri 21 a fost, din nou, repusă în stare de funcționare.
Nicio discuție nu a mai apărut în spațiul public despre posibila donare a acestor aeronave către Ucraina. 

Surse din Ministerul Apărării au menționat, în aceeași perioadă de timp, că România intenționează să doneze circa 30 de tancuri grele T 72 Ucrainei, tancuri pe care le primisem de la statul Israel care, la rândul său, le luase pradă de război în urma războiului arabo-israelian din anii ʼ80. 

Nu se știe dacă vreuna din cele două donații mai de substanță, spre deosebire de ajutorul în căști și veste antiglonț, s-au și materializat în vreun fel. 

Analistul militar Ion Petrescu afirmă că România s-a axat în relația cu Ucraina pe sprijin umanitar: „Țări membre ale NATO acordă - pe relația bilaterală - un sprijin complex Ucrainei, iar România s-a focalizat pe un vizibil și asumat sprijin umanitar. 

În ecuația geopolitică europeană actuală echilibrul și realismul, fără acte de bravură unilaterală, sunt - cum este cazul României - o probă de anticipare a evoluției situației strategice actuale, din Europa de Est“. 

Fără sancțiuni pentru oligarhii ruși

Lipsa unor sancțiuni pentru afacerile din România ale oligarhilor ruși este un alt capitol la care România a excelat. În ciuda tonului dat de SUA, Marea Britanie și Uniunea Europeană care au înghețat active de zeci de miliarde de euro ale oligarhilor ruși. 

O flotă întreagă de iahturi de lux, inclusiv cel atribuit lui Vladimir Putin, au fost arestate în diferite porturi ale lumii. 

În România, singura afacere anunțată oficial de ANAF că a fost supusă sancțiunilor occidentale a fost cea a Aeroflot, operatorul aerian național din Federația Rusă. Atât. 

Premierul Ciucă menționa, la începutul conflictului, că România urma să sancționeze trei companii și două persoane fizice care ar fi ajutat financiar Kremlinul.

După acest anunț, s-a așternut o liniște mormântală spartă doar de afirmațiile de nemulțumire ale președintelui PSD, Marcel Ciolacu, legate de intenția ANAF de a pune în practică decizia UE de a sancționa oligarhii ruși. 

Ciolacu era nemulțumit de faptul că guvernul din care și domnia sa face parte intenționa să supună regimului de sancțiuni compania TMK Artrom deținută de oligarhul rus Dmitri Pumpianski.

De altfel, când ANAF a emis ordinul de sancționare, a lăsat și câteva excepții, în sensul că acestei companii nu îi erau blocate conturile pentru plata salariaților și a furnizorilor.

Această situație a fost descrisă pe larg în Newsweek România.  

Iahtul oligarhului Pumpianski, de exemplu, în valoare de 140 milioane de dolari, a fost arestat la Barcelona în urma sancțiunilor occidentale. 

Disputa privind livrările de armament între statele occidentale nu s-a încheiat - Foto: Profimedia Images

Acesta a anunțat însă autoritățile române că și-a vândut către cinci cetățeni ruși participația la compania care deține afacerile sale din România, motiv pentru care afacerile sale ar trebui scoase de sub sancțiunile occidentale.

Un tertip de a-și pune la adăpost afacerile preluat și de alții. În rest, nicio altă mare afacere deținută de oligarhi ruși supuși sancțiunilor partenerilor occidentali ai României nu pare să fi fost deranjată de autoritățile românești. 

De la Lukoil până la Alro, care a primit ajutoare de stat din partea autorităților române în valoare de 1 miliard de lei doar în ultimii patru ani, autoritățile române nu s-au încumetat să mai sancționeze pe nimeni.  

Analistul economic Adrian Negrescu susține că lipsa acțiunii din partea autorităților române în privința înghețării activelor rusești vine din faptul că aceștia din urmă i-au hrănit pe primii: „E în ADN-ul nostru, e o chestie de mentalitate, de istorie, să stăm cu fundul în două luntre.

La noi funcționează încă din plin sloganul «Fă-te că lucrezi». Să fim bine cu toți, pentru că nu știm ce urmează. E o combinație de lipsă de curaj, ignoranță și șmechereală tipic românească. Sunt interese, combinații, pentru că, știm foarte bine, politicienii noștri au privit capitalul rusesc dintotdeauna ca borcanul cu miere.

S-au înfruptat generații de politicieni, iar legăturile s-au păstrat. De ce nu am înghețat capitalul rusesc, de ce plătim din banii publici șomajul tehnic pentru angajații firmelor rusești? Pentru că n-am avut curajul, cu mici excepții, de a lua decizii radicale.

Am vorbit mult, am clamat ca în Cațavencu interesul național, dar în realitate n-am mișcat niciun deget pentru țară. Iar străinii ne-au învățat firea, au înțeles că nu pot pune baze în noi.

De aceea am ajuns ca cel mai bun prieten al României să fie Marea Neagră, iar investițiile străine la noi în țară să fie datorate poziției geografice și forței de muncă ieftine, nu ca urmare a lobby-ului românesc, o necunoscută cel puțin în vremurile moderne“. 

Gaze și țiței de la ruși 

Argumentul șantajului cu gazul natural sau cu țițeiul rusești ar fi putut fi unul dintre cele mai puternice în privința lentorii cu care autoritățile noastre au sprijinit Ucraina. 

În fond, e reală teama că poți periclita astfel și mai mult  nivelul de trai al românilor într-o perioadă în care deja, din cauza pandemiei, prețurile la energie electrică și gaze naturale au crescut foarte mult, bulversând economia. Deși importurile de gaze naturale din Rusia au crescut constant, în ultimii ani, România are capacitatea să suplinească din producție internă sau chiar din rute de import alternative această materie primă. 

La țiței stăm însă mult mai rău: 90% din țițeiul procesat în rafinăriile românești fiind importat din Rusia, fiind fie produs direct în Rusia, fie adus prin Rusia, cum este cazul celui din Kazahstan procesat la rafinăria Petromidia. 

Prețul ambelor materii prime este în creștere puternică, existând pericole majore în privința aprovizionării pe termen scurt cu această materie primă.

La gazele naturale, Rusia deja a șantajat două state est-europene, Polonia și Bulgaria, cu oprirea exportului către aceste destinații dacă acestea nu se conformează cerinței Moscovei de a plăti în ruble. 

Consultantul în energie Dumitru Chiseliță nu este convins că eventualele consecințe în alimentarea cu gaze și țiței rusesc ar fi stat la baza poziției ezitante a României în privința ajutorării Ucrainei: „E posibil, ca timiditatea României în a ajuta mai consistent Ucraina să fi venit din teama că Rusia ar putea întrerupe exportul de gaze și țiței către România, dar cu siguranță nu ca primă îngrijorare“.

La țiței, există deja o rezoluție a UE pentru interzicerea treptată a importurilor din Rusia până la sfârșitul anului. România poate funcționa cu două rafinării, Petromidia, deținută de compania kazahă KazMunaiGaz, și Brazi, a austriecilor de la OMV, dacă rușii de la Lukoil decid să închidă rafinăria Petrotel de la Ploiești. 

Și rușii și kazahii aduc țițeiul prin portul rusesc Novorossiysk de la Marea Neagră, nefiind clar ce s-ar putea întâmpla dacă Rusia va decide să închidă acest port pentru țițeiul exportat de kazahi către țări din Europa. 

Pe fondul renunțării masive la nivelul statelor UE la gazele naturale, țițeiul și cărbunele provenite din Rusia, oficialii europeni anunță investiții masive și un important imbold pentru proiecte energetice alternative cum ar fi turbinele eoliene offshore instalate în largul mării.

Marea Neagră, despre care mulți oficiali au vorbit în trecut că ar deveni un lac rusesc, etichetă care are alte conotații  în contextul războiului din Ucraina, are un potențial uriaș în privința producerii de energie din turbine eoliene offshore iar autoritățile române, care au tăcut până acum pe acest subiect, par să fi înțeles importanța unor asemenea investiții. 

Concluzia unui studiu al Băncii Mondiale este că România și-ar putea asigura producția anuală de energie electrică de 13 ori doar din Marea Neagră.

Beneficiază de asistență tehnică americană în domeniu însă nu este clar în ce măsură se vor scumpi aceste investiții odată ce Marea Neagră a devenit zonă de război.