Italia: Varianta Omicron este mai contagioasă, dar nu pare mai periculoasă (comitet)

DE Valentin Mirică | Actualizat: 29.11.2021 - 13:21
Foto: WHO

Coordonatorul comitetului ştiinţific care gestionează pandemia în Italia, Franco Locatelli, a declarat luni că noua variantă Omicron a coronavirusului este cu siguranţă "mai contagioasă", dar "nu există dovezi că ar putea provoca o boală mai gravă sau ar eluda vaccinurile.

SHARE

Locatelli a dat asigurări că "această variantă s-a transformat rapid în tulpina predominantă în Africa de Sud" şi se presupune că este "mai contagioasă", de aceea trebuie "ţinută sub control", dar totodată "nu trebuie nici subestimată, nici dramatizată".

Citește și: Miliardele Securității îi încaieră pe Iliescu și Voiculescu. Hodor: Banii ICE Dunărea, la Bancorex

Însă, "deşi totul ne face să presupunem că (Omicron) este mai contagioasă, trebuie să aflăm dacă există o patogenitate mai mare, cu toate că s-ar părea că nu, deşi populaţia Africii de Sud este mai tânără decât cea italiană", a declarat expertul italian la postul de televiziune Skytg24.

În ciuda faptului că "este mai contagioasă, nu avem dovezi că ar putea provoca o boală mai gravă sau ar putea eluda efectul protector al vaccinurilor", a adăugat Locatelli, în timp ce continuă investigarea celor 133 de persoane care au sosit la Roma la bordul aceleiaşi curse aeriene în care un pasager a rezultat pozitiv la tulpina Omicron şi a tuturor persoanelor care au intrat în contact cu el.

Pasagerul bolnav fusese în Mozambic şi, după ce rezultatul la testul anticoronavirus i-a ieşit pozitiv, Institutul Superior al Sănătăţii din Italia (ISS) a anunţat că acesta este primul caz apărut în Italia care poate fi atribuit noii variante de COVID-19. Bărbatul este un cadru de conducere al companiei Eni care a petrecut ultimele câteva zile în Roma, la Caserta (sud), locul în care s-a născut şi unde a îmbolnăvit mai mulţi membri ai familiei, şi la Milano (nord), unde lucrează şi unde i s-a făcut testul.

Citește și: Elvețienii vor introduce certificatul sanitar după un referendum cerut de cei care nu-l doreau

Bolnavul, care se află în prezent la locuinţa sa din Campania (sud), a transmis un comunicat în care a dat asigurări că se simte bine şi că are o formă uşoară de coronavirus, fiind vaccinat, şi că alţi şase membri ai familiei sale s-au îmbolnăvit, dar se simt bine.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te