El consideră că în această perioadă „medicina nu mai are logică”, a devenit o ipoteză şi nu mai este ştiinţă. ÎPS susţine că persoanele care au COVID şi se vaccinează mor.
„Nici medicul nu îţi poate tălmăci cât este de precis, cât este de folositor, nici ei pentru că, dacă producătorii vaccinului nu şi-l asumă, toţi care se vaccinează dau o semnătură prin care şi-l asumă, dar şi-l asumă orbeşte şi atunci cine ne orbeşte pe noi? Satana ne orbeşte. De aceea, mulţi spun că este pecetea datorită modului cum este tratat acest vaccin, ca o obligaţie, o normă de vaccinare. Trebuie ca oamenii să aibă discernământ, să fie în cunoştinţă de cauză şi atunci nu ştim nici dacă este pecetea. Oricum, nu e pecetea lui Antihrist, că Antihrist nu a venit”, a transmis Arhiepiscopul Tomisului, potrivit News.ro.
Arhiepiscopul Tomisului a continuat şi a menţionat că medicina nu mai are logică în această perioadă.
Citește și
Japonia a dezvoltat măști pentru detectarea coronavirusului
EMA: Majoritatea cazurilor de Omicron par a fi „uşoare”
„Singura perioadă în care medicina nu mai are logică. A fost acaparată de administraţie, de politic. Nu mai are logică. În ce fel de medicină să ne încredem? Nu mai este ştiinţă. Unde e ştiinţa? Ştiinţa reală nu se contrazice. Nici medicul nu îţi poate tălmăci cât este de precis vaccinul, cât este de folositor. Toţi care se vaccinează dau o semnătură prin care şi-l asumă, dar şi-l asumă orbeşte şi atunci cine ne orbeşte pe noi? Satana ne orbeşte”, a mai declarat IPS Teodosie.
Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a mai afirmat că oamenii au fost trimişi în turmă să se vaccineze, precizând că a văzut o mare imoralitate în această măsură.
„Se vorbeşte despre cal sau catâr care nu pricep şi nu pot să meargă unde îi trimiţi dacă nu îi dirijezi cu zăbală şi cu frâu. Iată aşa au fost oamenii, trimişi în turmă să se vaccineze, fără să fie testaţi, că, dacă deja sunt bolnavi şi se vaccinează, mor. Am văzut o mare imoralitate în această măsură, o lipsă de grijă faţă de semeni. De aceea, sunt mărturii, oameni care s-au tratat într-un val precedent în nişte localităţi din Constanţa. Niciunul nu a murit dintre cei care s-au tratat. Cei care s-au vaccinat au şi murit. De ce numai cei ce s-au vaccinat au murit, iar cei care nu s-au vaccinat nu au murit. Pentru că au fost, s-au dus precum calul şi catârul chemaţi de cineva, haideţi la vaccin. Şi mai ştiu cazuri din acestea”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului joi în cadrul emisiunii „Dialog duhovnicesc” de la Radio Dobrogea.