marți 21 octombrie
EUR 5.0832 USD 4.3742
Abonează-te
Newsweek România

IPS Aurel Percă: Acordul părinţilor pentru orele de educaţie sexuală este necesar

Data publicării: 26.02.2021 • 10:57 Data actualizării: 26.02.2021 • 11:02
IPS Aurel Percă: Acordul părinţilor pentru orele de educaţie sexuală este necesar. / Foto: digi24.ro
IPS Aurel Percă: Acordul părinţilor pentru orele de educaţie sexuală este necesar. / Foto: digi24.ro

Arhiepiscopul mitropolit romano-catolic Aurel Percă solicită Parlamentului să adopte modificările aprobate anul trecut la Legea 272/2004 în care este prevăzut acordul scris al părinţilor pentru programele de educaţie sanitară, care includ componente de educaţie sexuală.

"Solicităm reprezentanţilor din Parlamentul României să dezbată şi să adopte legea în aceeaşi formă, adică adoptându-se modificările din 2020, care prevăd acordul scris al părinţilor pentru programele de educaţie sanitară ce includ componente de educaţie sexuală. Există, de altfel, un precedent al acordului scris al părinţilor şi în cazul orelor de religie.

Constituţia României garantează dreptul oricărui părinte de a-şi forma copiii conform convingerilor lor etice şi religioase. Cum putem pregăti generaţia tânără pentru perioada post-COVID, în care sunt necesare simţul civic şi solidaritatea?

Trebuie să schimbăm orientarea culturală de fond, cultivând un simţ de responsabilitate foarte puternic, care presupune conjugarea tuturor forţelor, atât din partea confesiunilor, dar şi printr-o susţinere a educaţiei de către stat prin legi corecte, care să respecte libertatea de decizie", afirmă IPS Aurel Percă, preşedinte al Comisiei pentru învăţământ din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici.

Citește și:

Soţia lui El Chapo, fostul şef al cartelului mexican Sinaloa, arestată pentru trafic de droguri

Principii moral-religioase

Într-un comunicat transmis Agerpres, el subliniază că părinţii trebuie să fie informaţi cu privire la conţinutul orelor de educaţie sanitară în care sunt predate componente de educaţie sexuală.

"Educaţia copiilor nu începe odată cu programa şcolară, părinţii fiind primii responsabili de transmiterea valorilor către copiii lor. Prin urmare, numai la cererea lor şi respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, şcoala le poate pune la dispoziţie astfel de cursuri", precizează prelatul.

Conferinţa Episcopilor Catolici din România a semnalat, încă din aprilie anul trecut, că "obligativitatea orelor de educaţie sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinţilor, garantate de Constituţie".

Citește și:

Biserica Ortodoxă Română a decis: Copilul trebuie scufundat de trei ori în cristelniță la botez

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră