Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o intervenţie în sistem de videoconferinţă la începutul summitului.
Iohannis: „Prin statutul de stat asociat la Iniţiativă, Ucraina va fi mai aproape de UE”
"Participarea preşedintelui Zelenski este foarte importantă, pentru că Ucraina va primi astăzi un nou statut, acela de stat participant asociat la Iniţiativa celor Trei Mări, ceea ce îi va permite implicarea în toate instrumentele Iniţiativei şi accesarea investiţiilor pentru proiecte de interconectare strategică.
Astfel, Ucraina va fi mai aproape de Uniunea Europeană şi se va pregăti mai bine pentru refacerea şi reconstrucţia sa", a spus şeful statului în deschiderea summitului Iniţiativei celor Trei Mări.
Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, cea de a VIII-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M).
Citește și: Șoferii STB câștigă de două ori cât un profesor. Vor sporuri pentru că vehiculele sunt mai lungi
La Summitul I3M, Grecia va deveni stat participant, iar Ucraina şi Republica Moldova vor primi statut de state participante asociate.
"În acest context, astăzi se ia o decizie importantă, bazată pe sprijinul nostru unanim: comunitatea noastră, a celor Trei Mări, se va extinde cu Republica Elenă, care devine astfel cel de-al 13-lea stat participant la Iniţiativă. Doamnă preşedintă (n.r. - Ekaterini) Sakellaropoulou, mesajul nostru către Atena este următorul: le urăm bun venit prietenilor noştri greci şi credem că implicarea dumneavoastră în activităţile Iniţiativei celor Trei Mări va contribui la consolidarea comunităţii noastre!", a spus preşedintele Iohannis.
El a transmis că Republica Moldova şi Ucraina pot conta pe sprijinul tuturor participanţilor la Iniţiativă.
Şeful statului a arătat că la finalul summitului va fi adoptată o declaraţie comună, care se referă la direcţiile strategice ale Iniţiativei.