Iohannis contestă amenda de la CNCD pentru declaraţiile privind Ţinutul Secuiesc

DE Alex Darvari | Actualizat: 15.06.2020 - 21:47

Preşedintele Klaus Iohannis a contestat la Curtea de Apel Bucureşti amenda de 5.000 de lei primită de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în urma unor declaraţii pe care le-a făcut privind un proiect de lege referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc.

SHARE

Acţiunea fost depusă în instanţă vineri şi are ca obiect anularea Hotărârii CNCD 443/20.05.2020.

Până în acest moment, instanţa nu a stabilit când va începe procesul, arată Agerpres.

Pe 20 mai, preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 5.000 lei, pentru discriminare şi încălcare a dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională.

În aceeaşi zi, şeful statului a anunţat că va contesta la instanţa competentă decizia CNCD, considerând că hotărârea este una politică.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârea de astăzi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Având în vedere că decizia CNCD este una profund politică, preşedintele României va contesta aceasta hotărâre la instanţa competentă", arăta Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute în contextul adoptării tacite la Camera Deputaţilor a proiectului legat de autonomia Ţinutului Secuiesc.

Pe 29 aprilie, Klaus Iohannis declara: ''Jo napot kivanok, PSD (Vă doresc o zi bună, PSD). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi, până când sunt eu preşedintele României, o astfel de lege nu va exista".

Potrivit CNCD, declaraţia reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te