Interviu cu un medic român din sistemul de Urgență din Belgia: Se discută despre 50.000 de teste/zi

DE Ramona Ursu | Actualizat: 06.04.2020 - 13:16
Medicul Teodora Tudorache. FOTO: Arhivă personală
Medicul Teodora Tudorache. FOTO: Arhivă personală

Teodora Tudorache, medic român stabilit în Belgia, a vorbit, într-un interviu oferit pentru Newsweek România, despre cum funcționează sistemul medical belgian în timpul epidemiei cu noul coronavirus, precum și ce măsuri au luat autoritățile din Belgia în lupta cu COVID-19.  

SHARE

Ieșeanca Teodora Tudorache, medic specialist în chirurgie generală, a plecat din România în anul 2014 și s-a stabilit în Belgia. Tot în Belgia și-a luat o a doua specializare, în medicină de urgență, și lucrează, atât ca chirurg, cât și ca medic de urgențe, la Spitalul Jolimont, din La Louviere (un oraș din regiunea Valonia din Belgia).

Medicul Teodora Tudorache a explicat, în interviul oferit pentru Newsweek România, despre modul în care Belgia s-a organizat după ce s-a confruntat cu primul caz de coronavirus, ce măsuri s-au luat în spitale, câte teste pentru depistarea bolnavilor infectați cu noul coronavirus se fac zilnic, dacă există sau nu o lipsă de echipamente medicale și de protetcție în spitalele belgiene, dacă sunt răsplătite financiar suplimentar cadrele medicale care tratează pacienții cu coronavirus.

Tototdată, medicul Teodora Tudorache a explicat și cum sunt triați și tratați pacienții cu COVID-19, cum arată partea de Terapie Intensivă în sistemul medical din Belgia, precum și în ce constau, acolo, măsurile luate de autorități privind distanțarea socială.  

Până în data de 6 aprilie, la prânz, Belgia raportase un total de 20.814 de pacienți infectați cu noul coronavirus, 1.632 de morți, 1.257 de cazuri severe/critice și 3.986 de pacienți vindecați. 

Newsweek România: Când a apărut primul caz confirmat cu coronavirus în Belgia?

Medicul Teodora Tudorache: Primul caz a fost confirmat în Belgia in data de 4 februarie si este vorba despre un cetatean belgian repatriat odata cu alti opt belgieni din Wuhan, China. Dar transmiterea virusului a inceput la debutul lunii martie, cand multi belgieni s-au intors din vacanta de ski din nordul Italiei, in perioada de Carnaval. Cei mai multi s-au intors la locul de munca sau la scoala, astfel incat epidemia s-a transmis rapid in toate cele zece provincii ale tarii, mai accentuat in Flandra decat in Valonia.

Newsweek România: Până la momentul confirmării primului caz in Belgia, au existat măsuri suplimentare luate, la nivelul sistemului de sănătate, privind combaterea noului coronavirus, ținând cont de informațiile existente, atunci, la nivel internațional?

Medicul Teodora Tudorache: Nu, nu s-au luat masuri suplimentare. La nivelul Centrului de Criza au existat discutii, s-au evaluat rezervele, stocurile existente, dat atitudinea a fost de expectativa.

Newsweek România: Câte teste a făcut Belgia, de la începutul epidemiei, până acum, pentru depistarea pacienților suspectați că ar putea fi infectați cu noul coronavirus? Câte teste se fac acum, zilnic?

Medicul Teodora Tudorache: Nu stiu exact cate teste s-au facut de la inceput, stiu doar ca, in perioada de debut, conditiile pentru a face testele erau ceva mai relaxate, adica cei simptomatici care veneau din zone „rosii” erau testati, apoi cei simptomatici cu febra peste 38, dar mai apoi doar personalul medical simptomatic cu febra era testat, de asemenea si toti pacientii internati.

In momentul de fata se discuta efectuarea de pana la 40.000- 50.000 de teste pe zi, pentru a reduce carantina in mod progresiv si a permite reintegrarea sociala (la nivelul anului 2018, Belgia avea aproximativ 11,4 milioane de locuitori – n.r.).

Newsweek România: Există o lipsă de teste și de echipamente de testare în spitalele din Belgia? Dar de echipamente de protecție pentru medici?

Medicul Teodora Tudorache: S-a vorbit, la un moment dat, de un numar limitat de teste. In momentul de fata, cred ca problema e in curs de ameliorare. Ramane de vazut saptamana aceasta. In ceea ce priveste echipamentele de protectie, da, a fost un moment cand stocul din spitale s-a terminat si rezerva nationala care ar fi trebuit sa existe se pare ca a fost subiectul unei fraude (nu s-au cumparat cate echipamente ar fi trebuit, cu banii destinati acestui scop).

In acest moment, incepem sa avem ce trebuie, s-au facut alte achizitii, au intervenit si particulari care au facut viziere pentru spitale, exista acum firme care vor sa recicleze mastile FFP2, pe care sa le sterilizeze si sa le repuna in circulatie.

Newsweek România: Se confruntă Belgia cu o lipsă a personalului medical „din prima linie”, în combaterea epidemiei? Au fost luate anumite măsuri, în această privință? (de exemplu, să fie mobilizați rezidenții, studenții, medicii ieșiți la pensie sau să fie stimulate financiar cadrele medicale care tratează pacienți cu COVID-19)

Medicul Teodora Tudorache: S-a solicitat prezenta medicilor de familie, a studentilor si a voluntarilor pentru structurile de triaj din afara serviciilor de urgenta. In Bruxelles se intentioneaza deschiderea unor centre intermediare (in case de batrani sau hoteluri), care sa preia pacientii care nu mai au nevoie de spitalizare, dar nu se pot intoarce inca acasa, pe motiv de pierdere de autonomie, confuzie.

Sunt persoane care nu mai au nevoie de spitalizare din motive Covid, sa zicem, dar inca nu sunt capabile sa se descurce singure. In serviciul nostru de Urgenta avem medici din alte specialitati (chirurgie, ginecologie, ortopedie), care s-au oferit voluntar sa ne ajute, tinand cont de faptul ca numarul de internari si volumul de munca - pe aceste specialitati ale lor - au scazut considerabil in aceasta perioada.

In a doua parte a lunii martie, a fost infiintat, pe stadionul din La Louviere, in apropierea Spitalului Jolimont, unde lucrez, un Centru Medical de Triaj care consulta pacientii cu simptome usoare sau cei pentru care consultatia telefonica nu le putea oferi un raspuns clar. Se vehiculeaza, in acest moment, un soi de prima de 1.450 de euro acordata tutror celor din sistemul medical, o singura data, dar inca nu e sigur.

Newsweek România: Când a început Belgia achiziția de echipamente medicale suplimentare pentru a putea lupta cu această epidemie? Există o strategie la nivel național, s-au făcut modificări legislative? Cum decurg aceste achiziții?

Medicul Teodora Tudorache: Sincer, nu am informatii legate de achizitii, de conditiile in care se fac. In ceea ce priveste modificarile legislative, in afara introducerii Covid-19 pe lista bolilor pentru care poti avea un concediu „de profilaxie”, si ca infectia cu Covid-19 la personalul medical e considerata boala profesionala, nu am alte informatii.

Newsweek România: Se confruntă spitalele din Belgia cu o lipsă de paturi în secțiile de Terapie Intensivă, de medicamente sau/și de aparatură medicală necesară pentru a trata pacienții bolnavi de COVID-19? Există o împărțire a spitalelor care tratează doar aceste cazuri?

Medicul Teodora Tudorache: Nu exista spitale Covid si spitale non-Covid, toate spitalele au fost adaptate si reorganizate ca sa primeasca pacienti diagnosticati cu Covid-19. Problema cu paturile la Terapie Intensiva incepe sa apara, deoarece Ministru Sanatatii inca nu e de acord cu „nationalizarea” pacientilor internati la Terapie Intensiva, adica transferul lor in alte spitale care nu sunt in aceeasi provincie cu spitalul de origine.

De aceea avem servicii de Terapie Intensiva cu multe paturi libere in zone precum Namur, unde numarul de pacienti pozitivi e mult mai mic, si avem servicii saturate deja in alte regiuni. Dar cred ca nu va mai dura mult pana cand se vor accepta transferuri in afara provinciilor.  

Newsweek România: Toți pacienții cu COVID-19 sunt internați sau sunt și o parte, în funcție de gravitatea bolii, tratați la domiciliu? Dacă sunt tratați la domiciliu, cum se desfășoară legătura între pacienți și medici?

Medicul Teodora Tudorache: Doar pacientii cu simptome medii cu potential de agravare si cei in stare grava sunt internati. Toti beneficiaza de test de depistare si scaner toracic inainte de internare, inclusiv pacientii non-Covid. Pacientii cu simptome usoare sunt trimisi acasa si se ia legatura cu medicul lor de familie, care ii urmareste prin telefon. In caz de agravare, medicul de familie contacteaza Serviciul de Urgenta si ii trimite la spital.

In principiu, nu se prezinta la Urgenta pacienti din proprie initiativa, toti suna inainte, e un medic care raspunde la telefon in fiecare zi si organizeaza internarile sau trimite pacientii care par a avea simptome usoare la un centru de medicina de garda, pentru a fi evaluati si depistati sau nu, in functie de examenul clinic. Au fost anulate toate internarile, consultatiile si examenele programate care nu aveau caracter urgent.

Consultatiile pe celelalte specialitati medicale se fac doar prin telefon, nu se mai programeaza proceduri gen endoscopii, ecografii, fiboscopii, daca nu sunt urgente. In felul acesta, serviciile de urgenta sunt mult decongestionate, avem mult mai putini pacienti, iar cei care vin sunt aceia care au intr-adevar nevoie de ingrijiri medicale. Serviciile de urgenta au fost reorganizate, cu trasee, perimetre speciale si ambulante separate pentru pacientii cu Covid-19.

Au fost instalate corturi sau containere in parcarea spitalelor, unde sunt vazuti pacienti suspecti Covid-19, dar stabili, care nu necesita spitalizare, asta pentru a decongestiona serviciul propriu de urgenta. Ambulantele simple sau ambulantele Covid suna medicul responsabil pentru a-l anunta despre orice pacient care este adus la Urgenta. Asta se intampla pentru a vedea ce traseu urmeaza, Covid sau nu.

Newsweek România: Care sunt măsurile luate de autoritățile din Belgia cu privire la distanțarea socială? au fost închise școli, anumite instituții publice, există zone aflate în carantină (cum este, în România, Suceava)? Cum se raportează cetățenii, în general, la aceste măsuri impuse pe perioada epidemiei?

Medicul Teodora Tudorache: Perioada de carantina, in acest moment, este pana pe 19 aprilie, cu potential de prelungire pana pe 3 mai. Au fost inchise scolile, gradinitele, universitatile; mai sunt dechise unele crese care primesc copiii ai caror parinti – ambii - lucreaza. S-au inchis toate acivitatile comerciale si toate institutiile publice; se lucreaza de acasa.

Contactul cu bancile, primaria etc se realizeaza prin e-mail sau telefon. Au ramas deschise supermarketurile, magazinele alimentare, farmaciile, functioneaza serviciile de livrare la domiciliu de la restaurante, dar si cele postale; firmele de transport inca functioneaza. Nu avem nicio zona in carantina.

Oamenii, in general, stau acasa, dar exista, ca peste tot, si neascultatori, mai ales acum, cand vremea e din ce in ce mai frumoasa. Dar exista si politisti care patruleaza si mustra sau ii amendeaza pe cei care nu respecta carantina.

Partea proasta este ca exista o fobie a unora fata de personalul medical, incercarea de a-i izola si de a-i exclude din preajma lor. Au existat situatii aici, in Belgia, cand vecinii au cerut ca asistentele/asistentii sa nu mai parcheze masinile langa ale lor, sa nu mai vina acasa in perioada de carantina, sa nu mai stea la rand la supermarket alaturi de ceilalti cumparatori…

Exista, de asemenea, zilele acestea, presiune din partea unor familii, cu amenintari de a ajunge in fata justitiei, pentru internarea unor pacienti care nu au indicatie, de internare in Serviciul de Terapie Intensiva, de ex. Pacienti de 80-90 ani, cum multiple comorbiditati.

Dar exista si o sustinere sociala, pe de alta parte, de exemplu restaurante sau privati care ofera mancare gen pizza, lasagna celor care lucreaza la Urgente. Plus ca oamenii inteleg situatia generala si empatizeaza cu noi, nu se mai prezinta la Urgente pentru orice problema minora.    

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te