Intervenții de urgență la Iași. 36 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale



36 de pelerini care participă la manifestările religioase de la Iași au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele 24 de ore.
36 de pelerini care participă la manifestările religioase de la Iași au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele 24 de ore, informează coordonatorul UPU-SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu.
Intervenții de urgență la Iași. 36 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale
Conform sursei citate, 36 pelerini au fost evaluați în punctele de prim ajutor, cinci dintre ei fiind dirijați în UPU de la Spitalul de Neurochirurgie, după ce au suferit crize comițiale, iar cinci au ajuns în UPU de la Spitalul ''Sf. Spiridon'', din cauza unor probleme cu tensiunea, pentru sincope, patologii pancreatice, traumatisme toraco-abdominale.
De asemenea, patru persoane au refuzat transportul la spital, scrie Agerpres.
În prezent, peste 20.000 de persoane stau la un rând de peste cinci kilometri pentru a se închina la moaștele Sf. Parascheva, care este sărbătorită de creștinii ortodocși pe 14 octombrie, timpul de așteptare fiind de peste 12 ore.
Citește și: FOTO Coadă de mii de credincioși, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. 30.000 deja au trecut
De la începerea pelerinajului, 8 octombrie, peste 110.000 pelerini s-au rugat la racla Sf. Parascheva, care a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă spre închinare într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
În preajma zilei de 14 octombrie, când se sărbătorește hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Iașiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din țară și unul dintre cele mai mari din Europa. La moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar și la cele ale sfinților aduși în pelerinaj special cu această ocazie vin să se închine atât credincioși ortodocși, cât și romano-catolici din țară și din străinătate.
Citește și: VIDEO Peste 100.000 de credincioși s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
În această perioadă, jandarmii, polițiștii, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași asigură măsurile specifice pe linie de ordine și siguranță publică la acest eveniment, de prevenire și combatere a faptelor antisociale, acordarea de sprijin persoanelor cu probleme medicale, prevenirea aglomerărilor sau a oricăror incidente ce pot perturba buna desfășurare a pelerinajului, a menționat sursa citată.