Incendiul de la Fundeni ar fi pornit de la o saltea. Activitatea medicală a revenit la normal
Incendiul izbucnit sâmbătă dimineață într-un salon de la Institutul Clinic Fundeni a fost de mici proporții și a fost lichidat rapid. 37 de pacienți au fost evacuați preventiv, iar cauza probabilă este o saltea care a luat foc.
Incendiul izbucnit sâmbătă dimineață la Institutul Clinic Fundeni din București a fost de mici proporții și a fost lichidat rapid, fără victime sau pagube materiale importante, anunță conducerea unității medicale.
Incendiul de la Fundeni ar fi pornit de la o saltea. Activitatea medicală a revenit la normal
Focul a izbucnit între orele 6:00 și 6:30, într-un salon de la etajul al treilea al Secției Chirurgie 2. Potrivit primelor verificări, incendiul ar fi pornit de la o saltea, însă cauza exactă urmează să fie stabilită de pompieri în urma cercetărilor.
Personalul medical a evacuat imediat pacientul din salon și a apelat numărul de urgență 112. Până la sosirea pompierilor, angajații spitalului și echipa de pază au intervenit cu extinctoarele din dotarea secției.
La sosirea echipajelor ISU București-Ilfov, incendiul era deja aproape lichidat, fiind înregistrate în principal degajări de fum. Pentru intervenție au fost mobilizate 15 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și șase echipaje SMURD.
37 de pacienți au fost evacuați preventiv de la etajul afectat și mutați temporar într-o altă secție. După stingerea incendiului și verificarea zonei, pacienții au fost readuși în saloanele Secției Chirurgie 2.
Citește și: Incendiu la Spitalul Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați
Institutul Clinic Fundeni precizează că activitatea medicală se desfășoară în prezent în condiții de siguranță, iar secția afectată funcționează normal.
„Incendiul de mici proporții a fost lichidat rapid și nu a produs nici victime și nici pagube materiale mari”, a transmis Institutul Clinic Fundeni.
Incidentul a determinat activarea Planului Roșu de Intervenție, însă intervenția rapidă a personalului medical și a echipelor de intervenție a permis evacuarea pacienților fără ca aceștia să fie răniți.
Institutul a mulțumit echipelor ISU București-Ilfov, personalului medical și echipei de pază pentru intervenția rapidă.