Incendiul de la ATI: percheziţii până la ora 2.00 la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 16.11.2020 - 11:11
Foto: news.ro
Foto: news.ro

Anchetatorii au desfăşurat percheziţii la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ de duminică, de la ora 18:30 şi până la ora 2:00 noaptea, ridicând mai multe documente necesare pentru stabilirea cauzelor incendiuluui de la Secţia ATI, soldat cu moartea a zece pacienţi.

SHARE

”Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra Neamţ vă aduce la cunoştinţă faptul că, în cursul zilei de duminică, 15 noiembrie, la unitatea medicală a avut loc o percheziţie, efectuată în baza unui manadat emis de un judecător, pentru ridicarea mai multor documente necesare stabilirii cauzelor care au determinat producerea incendiului din secţia ATI. Percheziţia s-a derulat între orele 18.30 şi 2.00 noaptea, la serviciu fiind prezenţi toţi responsabilii, care le-au pus la dispoziţie organelor de anchetă toate documentele solicitate”, a anunţat unitatea medicală.

Conform aceleiaşi surse, reprezentanţii SJU Piatra Neamţ cooperează cu toate instituţiile abilitate şi oferă întregul suport pentru ca anchetatorii să stabilească în cel mai scurt timp şi cât mai exact modul în care s-a produs tragedia din secţia ATI, în urma căreia zece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte patru cadre medicale au fost rănite.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a precizat duminică într-un comunicat de presă că „în salonul incendiat a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi vor fi ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării”. De asemenea, Parchetul General spune că a fost dispusă necropsia victimelor şi patru dintre necropsii au fost finalizate.

„Procedura medico-legală corespunde patologiei pentru care au fost tratate victimele - cazuri tip Covid”, mai precizează sursa citată, potrivit news.ro.

Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a preluat ancheta în  acest caz, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te