Un incendiu de proporții a izbucnit în urmă cu puțin timp pe o stradă din București. Pompierii acționează cu 20 de mașini de stingere. Au fost trimise, de asemenea, 4 echipaje ale Seviciului de Ambulanță București-Ilfov și 8 SMURD.
UPDATE 16.45 ”Până în acest moment au fost asistate medical 3 persoane (o persoană cu arsuri superficiale la membrele inferioare, transportata la spital, o persoană expusă la fum și o persoană cu puseu hipertensiv).
Incendiul se manifestă în acest moment pe o suprafață de aproximativ 700 mp.
În continuare se acționează pentru localizare.
Incendiu de proporții pe o stradă din București. Au fost trimise 20 mașini de pompieri și 12 salvări
Pompierii au anunțat inițial că intervin pentru stingerea unui incendiu produs pe strada Intrarea Sectorului din mun. București.
”Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului a 3 case. Până în acest moment au fost evacuate 2 persoane, 2 persoane solicită îngrijiri medicale (una din cele doua persoane prezintă arsuri la nivelul membrului inferior, iar cea de-a doua intoxicată cu fum).
Citește și: VIDEO Incendiu puternic la Spitalul pentru copii Nicolae Robănescu din Capitală. 110 copii, evacuați
În acest moment se lucrează la localizarea incendiului. Accesul autospecialelor se realizează cu dificultate”, au transmis pompierii.
Inițial au fost alertate 12 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, decarcerarea și 3 ambulante SMURD. Însă dispozitivul a fost suplimentat cu mai multe ambulanțe și mașini de stingere.