Încă 231 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în 24 de ore. Bilanțul total ajunge la 15.362

În România au fost confirmate, de la debutul epidemiei, 15.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.051 au fost declarate vindecate și externate.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 231 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 242 de pacienți.
Totodată, până acum, 952 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.
În carantină instituționalizată sunt 14.399 de persoane. Alte 19.887 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 256.749 de teste.