duminică 05 iulie
EUR 5.2374 USD 4.5761
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Imagini de la misiunile pompierilor români în Franța. Ce au făcut noaptea trecută?

Data publicării: 05.07.2026 • 10:40 Data actualizării: 05.07.2026 • 10:49
Pompieri în Franța - Foto: IGSU
Pompieri în Franța - Foto: IGSU

Modulul național specializat de stins incendii de pădure continuă misiunea de sprijinire a autorităților franceze, intervenind în proximitatea localității Montalba pentru gestionarea unui incendiu de vegetație și fond forestier.

Pe parcursul nopții, pompierii români au asigurat monitorizarea permanentă a sectorului repartizat și au fost pregătiți să intervină pentru limitarea propagării flăcărilor către obiectivele aflate în zona de risc. Misiunea principală a vizat protejarea mai multor gospodării și a unui parc fotovoltaic, obiective care, în urma acțiunilor desfășurate, nu au fost afectate de incendiu.

Începând din această dimineață, dispozitivul de intervenție a fost completat cu mijloace aeriene de stingere, care acționează în sprijinul forțelor terestre pentru limitarea și lichidarea incendiului.

În sprijinul autorităților franceze acționează aproape 20 de pompieri români, cu trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, cu o capacitate de 3.000 de litri fiecare, o autospecială de stingere de mare capacitate, de 10.000 de litri, o cisternă de 30.000 de litri, o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială radio.

Pentru asigurarea continuității intervenției și menținerea capacității operaționale la un nivel ridicat, efectivele modulului românesc sunt rotite periodic, astfel încât personalul implicat în misiune să beneficieze de timpul necesar refacerii fizice.

Misiunea se desfășoară sub coordonarea autorităților franceze, în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, pompierii români acționând alături de omologii lor pentru limitarea efectelor incendiilor de vegetație și protejarea comunităților aflate în pericol.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră