VIDEO Iliescu, înmormântat cu onoruri militare. Cristi Pațurcă compune Imnul Golanilor. Moare sărac

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 07.08.2025 - 13:47
Iliescu, înmormântat cu onoruri militare. Cristi Pațurcă compune Imnul Golanilor. Moare sărac - Foto: colaj NW
Iliescu, înmormântat cu onoruri militare. Cristi Pațurcă compune Imnul Golanilor. Moare sărac - Foto: colaj NW
Iliescu, înmormântat cu onoruri militare. Cristi Pațurcă compune Imnul Golanilor. Moare sărac - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin
Iliescu, înmormântat cu onoruri militare. Cristi Pațurcă compune Imnul Golanilor. Moare sărac - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin

La 35 de ani de la Revoluție și Golaniada înnăbușită în sânge de mineri la ordinul lui Ion Iliescu, dosare în care acesta a fost inculpat pentru crime contra umanității, fostul președinte este înmormântat cu onoruri militare. Dar în istorie va rămâne legat de Imnul Golanilor.

SHARE

„Mai bine haimana/ Decât trădător/ Mai bine huligan/ Decât dictator/ Mai bine golan/ Decât activist/ Mai bine mort/ Decât comunist”.

Binecunoscutul refren al Imnului Golanilor, compus de Cristi Pațurcă, ce a fost scandat din miile de voci de „golani” din Piața Universității, așa cum i-a numit Ion Iliescu pe participanții la cel mai lung protest paşnic anticomunist din istoria României, desfăşurat între 22 aprilie – 15 iunie 1990 și încheiat brutal cu Mineriada din 13-15 iunie 1990, îl va însoți inevitabil în istorie pe fostul președinte, care a lăsat în urma sa o serie de controverse și întrebări fără răspuns.

Citește și: COMPLICII. Mineriada din 13-15 iunie, „măcelul total împotriva democrației“

Iliescu, înmormântat cu onoruri militare

Ion Iliescu a murit marți, 5 august, 2025, la ora 15.55, în spitalul SRI unde era internat de două luni, suferind de cancer pulmonar.

Iar Guvernul a decis în ședință extraordinară ca ziua de 7 august 2025, în care Iliescu este înmormântat cu onoruri militare, să fie zi de doliu național. 

În paralel, comunitatea „Corupția ucide” a anunțat un eveniment în memoria victimelor Revoluției și Mineriadei din iunie 1990 pentru joi, 7 august, la ora 19, în Piața Universității din Capitală, unde, cu siguranță, va fi cântat Imnul Golanilor. 

„Noi o să ne strângem, ne așteptăm să vină lume cu chitara, cu alte instrumente, cumva să comemorăm puțin memoria celor care au fost bătuți, abuzați, în timpul Mineriadei”, a declarat Florin Bădiță, fondatorul asociației ”Corupția ucide”. 

Citește și: Mineriada din 13-15 iunie 1990 „Aveam urmele de ghete și bocanci imprimate pe piele și după două săptămâni“ - DOCUMENTE

Fenomenul Piața Universității înnăbușit în sânge de minerii chemați de Iliescu, Cristi Pațurcă compune Imnul Golanilor. Moare sărac

Golaniada, Fenomenul Piața Universității sau Manifestațiile din Piața Universității reprezintă evenimentele de masă petrecute în Piața Universității din București între 22 aprilie și 15 iunie 1990.

Cu o durată de 53 de zile și adunând în jur de 50.000 de oameni în fiecare seară care cereau alegeri libere, fără comunişti scandau împotriva lui Ion Iliescu şi a FSN, Golaniada (numele provine din apelativul „golan”, folosit îndeosebi de către președintele Ion Iliescu cu referire la protestatari) a fost cel mai lung protest paşnic anticomunist din istoria României. 

În data de 22 aprilie 1990, Piața Universității din București a fost declarată „Zonă liberă de neo-comunism” de o mână de oameni. 

Citește și: VIDEO Petre Roman: „Nu am absolut nimic să-mi reproșez în privința Revoluției. Nici a Mineriadei“

După ocuparea Pieței Universității și discursul susținut în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) de Ion Iliescu, care a calificat drept „huligani” și „golani” demonstranții de la Universitate, mii de protestatari au ieșit în stradă zilnic, convinși că Ion Iliescu și guvernul FSN care a preluat puterea era o imitație a democrației și că Revoluția din 1989 a dus doar la schimbarea cadrelor comuniste și securiste.

Pe fațada Universității au fost postate portrete ale lui Mihai Eminescu și afișe, printre care unul cu punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, iar pe zidurile Facultății de Arhitectură a fost întinsă o pancartă imensă: „Facultate de golani”.

Manifestanții scandau pașnic: „Nu suntem partide!” și „Suntem golani!”. 

Dar, Fenomenul Piața Universității, care e considerat ca fiind una din cele mai ample și spectaculoase mișcări sociale din perioada de tranziție postdecembristă a României, a fost înnăbușit în sânge, între 13 și 15 iunie 1990, de minerii chemați la București de Iliescu.

În noaptea de 13-14 iunie, a avut loc chiar un veritabil „război urban” soldat cu morți și răniți prin împușcare. Oficial, pe fondul violențelor din 13-15 iunie, au fost înregistrați 4 morți și peste 1.300 de răniți, dar organizațiile civile spun că numărul victimelor este mult mai mare. 

În contextul Fenomenului Piața Universității, Cristi Pațurcă a compus Imnul Golanilor, cu binecunoscutul său refren, ce era scandat din miile de voci de „golani”, așa cum îi numise Ion Iliescu: „Mai bine haimana/ Decât trădător/ Mai bine huligan/ Decât dictator/ Mai bine golan/ Decât activist/ Mai bine mort/ Decât comunist”.

Născut la 10 septembrie 1964, în Bucureşti, Cristian Pațurcă a urmat cursurile Liceului "Tudor Vladimirescu" din Capitală şi a cântat în formaţia Rond.

Cu această trupă a câştigat premiul I la Festivalul de muzică rock "Top T" de la Buzău (1989), obţinând acelaşi premiu şi la Festivalul "Gala Muzicii Tinere" de la Bacău (1989), potrivit site-ului bestmusic.ro.

Avea 25 de ani la Revoluție și plănuise să se însoare în luna ianuarie 1990. Dar n-a mai apucat, pentru că au venit schimbările din decembrie 1989.

Atunci, pe 21 decembrie, s-a aflat în zona Sălii Dalles, unde au fost uciși primii eroi din București, secerați de gloanțele soldaților sau ale securiștilor în civil.

Atunci au murit chiar logodnica sa, Ruxandra Mihaela Marcu, dar și solistul formației la care cânta, Mihai Gâtlan, despre care Newsweek România a scris AICI.

„Am fost acolo la Dalles, pe 21 decembrie, înainte de a cădea Ceauşescu, acolo mi-am pierdut logodnica, pe Ruxandra Mihaela Marcu, cu care trebuia să mă căsătoresc în ianuarie, pentru că era post, şi pe solistul vocal al formaţiei noastre, Mihai Gâtlan. 

„E o vorbă: glonţul care ţi-e ţie destinat, nu-l auzi. Ei, eu le-am auzit pe toate. Trebuie să spun, fără ruşine, că în noaptea de 20 spre 21 decembrie, Dumnezeu ştie cum am scăpat, mergând pe stradă cu prietena mea de atunci, am descoperit cu stupoare că blugii mei, pe piciorul drept, erau uzi: făcusem pe mine, evident că nu de bucurie, ci de frică. Nu mi-e ruşine să spun asta”, mărturisea Cristi Paţurcă, pentru Adevărul, în toamna lui 2010, cu doar trei luni înainte de moartea sa.

Despre cântecul care l-a făcut celebru, „Imnul golanilor”, a mărturisit că l-a compus într-o toaletă.

„Povestea cântecului este drăguţă. Am mers în Piaţă, azi aşa, mâine aşa, după care a venit un băiat care a cântat. Ia uite mă, aici se cântă. Vine o fătucă slăbuţă, frumuşică. Laura Botolan. Am şi eu un text. Unde să mergem, hai în wc.

Femeia de serviciu ne-a adus două scaune. Aşa am compus cântecul. L-am cântat o dată, l-am cântat de două ori, ca să mă trezesc că toată piaţa îl cânta.

Aveam un casetofon, l-am cuplat la mixer şi am tras o variantă a cântecului şi după aia nu mai cântam că nu mai puteam. Puneam banda şi apoi mimam. 

Aveam o chestie în Piaţă, căci fraţi noi suntem. Oamenii nu veneau cu brichete, veneau cu lumânări şi se puneau în genunchi.

Când am făcut tâmpenia să mă uit la ei, n-am mai putut, că mi s-a pus un nod în gât. De atunci, cânt doar cu ochii închişi. Am trecut de etapa nodului în gât”, povestea artistul, în același interviu.

Dar Cristi Pațurcă a trăit o viață plină de lipsuri, notorietatea neajutându-l mai deloc în această privință. După o vreme a fost privit de mulți, mai degrabă ca un rebel perpetuu, ca un neadaptat la o societate capitalistă construită tot de foști comuniști ori de urmașii acestora.

S-a îmbolnăvit de ciroză și tuberculoză, pentru care a fost internat de mai multe ori, începând din 2007. A rămas fără casă și a locuit când la sediul Asociației 21 decembrie 1989”, când cu chirie, într-o garsonieră din zona Moghioroș.

Ultima apariţie publică notabilă a lui Cristian Paţurcă a fost în iunie 2010, când a susţinut un concert aniversar şi când şi-a lansat cartea „Mi-e greu titlul de erou”.

Cristian Paţurcă s-a stins din viață la 18 ianuarie 2011.

Trei luni mai târziu, a fost dezvelit, în Piaţa Universităţii, în apropiere de kilometrul 0, un monument dedicat lui Cristian Paţurcă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te