Marius Nicolae Negru, în vârstă de 17 ani, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile, după ce poliţiştii l-au prins că el este autorul jafului din noaptea de duminică spre luni de la benzinăria OMV de pe strada Clujului din Oradea.
Citește și: VIDEO Anaser Duduianu, urmărit internațional, live din Cancun: Toate drumurile duc la Rahova
Un comunicat transmis joi de Poliţia Bihor arată că autorul a fost identificat în cursul zilei de miercuri şi reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, conform Bihoreanul.
"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 13 iunie a.c., în jurul orei 01.15, în timp ce un tânăr de 22 de ani se afla de serviciu, în funcţia de casier, în incinta unei staţii de alimentare cu carburanţi de pe Calea Clujului din municipiul Oradea, purtând pe faţă o mască chirurgicală, iar pe cap o glugă, l-ar fi ameninţat pe acesta cu un obiect care părea a fi un pistol, pentru a păstra două sticle de vin, pe care le-ar fi sustras anterior de pe un raft, iar apoi a părăsit locul faptei", arată comunicatul.
A jefuit cu un pistol airsoft
"Din investigaţiile efectuate, poliţiştii orădeni au constatat că obiectul care părea a fi un pistol folosit de tânăr pentru a-l ameninţa pe casier era o armă de tip airsoft, nesupusă autorizării, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor", mai arată informarea.
Prejudiciul cauzat de tânăr a fost estimat la 67,38 de lei. Surse judiciare spun că tânărul a și băut cele două sticle cu vin furate.
Joi, adolescentul a fost prezentat în faţa unui procuror, iar apoi judecătorulului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea, care a emis pe numele tânărului un mandat de arestare la domiciliu pentru 30 de zile.
"Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celui în cauză şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat", încheie comunicatul.