Harghita: Indicatoarele în limba maghiară au fost acoperite cu vopsea neagră
                                            Mai multe indicatoare rutiere, aflate la intrarea în localitățile din județul Harghita, au fost acoperite cu vopsea neagră, sâmbătă noaptea. Inspectoratul Județean de Poliție face o anchetă pentru distrugere, scrie Agerpres.
Au fost vopsite indicatoarele din „patru localităţi din judeţul Harghita, una urbană şi două rurale din zona Bazinului Odorheiu Secuiesc, precum şi una de la intrare în municipiul reşedinţă, Miercurea Ciuc", potrivit IPJ Harghita. 
Şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov a anunţat că va depune plângere pentru distrugere.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedüs Csilla, a cerut tragerea la răspundere a autorilor, susţinând că este vorba de o provocare împotriva comunităţii maghiare.
Totodată, senatorul UDMR din Odorheiu Secuiesc, Antal Lóránt, a scris, tot pe Facebook, că "este ruşinos că începem aşa 2020!" şi a cerut oficial identificarea şi pedepsirea cât mai rapidă a vinovaţilor.