Hans G. KLEMM: Matei Călinescu a fost profesorul meu de România

DE Newsweek România | Actualizat: 24.07.2018 - 15:22

Platforma Marginalia publică un interviu cu ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, despre relația sa cu unul dintre cei mai importanți intelectuali români, Matei Călinescu.

SHARE

Cum l-aţi întîlnit pe Matei Călinescu?

S-a întîmplat în perioada în care am studiat  la Universitatea Indiana. Am  fost implicat într-un program legat de studiile est-europene – mai precis, un program interdisciplinar. În sensul acesta, îmi amintesc bine că am avut cursuri de economie, de istorie; de asemenea, am avut un curs de literatură comparată – şi aici l-am întîlnit pe profesorul Matei Călinescu. În week-end-ul care a precedat discuţia noastră de acum, am încercat, căutînd pe internet, să descopăr titlul exact al acestui curs. Dar nu l-am putut găsi. Îmi amintesc însă perfect că una dintre temele majore ale acestui curs a fost legat de rolul marxismului în literatura contemporană. Îmi amintesc, de asemenea, multe detalii legate de tematica freudiană şi de influenţa acesteia asupra literaturii – tot din cursul la care fac referire.

Pentru mine, a fost un curs extrem de provocator. Eu studiasem economia şi istoria şi aici, la cursul profesorului Călinescu, am găsit un tip de instruire foarte consistentă, foarte provocatoare cum spuneam. Aşa a decurs, în linii mari, prima întîlnire: una ca d ela student la profesor.

Ce fel de profesor era Matei Călinescu? Ce fel de om era acesta pentru dumneavoastră, Domnule Ambasador?

Ca instructor, ca pedagog, era, fără îndoială, foarte provocator. Era, din punctul de vedere al pregătirii, un profesor foarte consistent. În clasa la care intra, interacţiona într-un mod foarte dinamic cu studenţii şi îi stîrnea, îi incita mereu pe aceştia. Avea un stil de a lucra pe care l-aş numi „socratic”. Îmi amintesc de un moment, nu mai ţin minte exact care era tematic acelui curs, cînd a formulat o întrebare către clasă. Şi s-a uitat pe mine şi a spus direct – „Hans, tu ce părere ai despre aceasta?”.  Era o întrebare cu o miză importantă, eu am încercat să ofer un răspuns, nu ştiu dacă a fost cel mai satisfăcător cu putiinţă – dar a părut că este mulţumit de el.

Tot ca profesor, dar la un nivel mult mai personal, îmi amintesc că l-am abordat în cîteva situaţii în mod direct, în biroul său, într-o manieră informală. Am apreciat foarte mult cursul său, l-am găsit foarte instructiv şi l-am rugat în mai multe rînduri să îmi dea nişte sfaturi, nişte direcţii în legătură cu cele abordate la clasă. În acele circumstanţe, era o persoană foarte caldă, cu un grozav simţ al umorului, plin de idei şi de energie. Un personaj care inspiră! Matei Călinescu a fost cu adevărat  un om care m-a inspirat şi care m-a încurajat foarte mult să merg în direcţii pe care nu le-am anticipat cînd am început acele cursuri.

Citește interviul integral cu Hans Klemm, pe platforma Marginalia

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te