Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,18 %
Marcel Ciolacu 20,29 %
95,44 %
Elena Lasconi 17,94 %
George Simion 14,17 %
Click aici pentru rezultate complete

Garry Kasparov vine la București: inaugurează turneul de șah Superbet Chess Classic Romania 2021

DE Alexandru Pop | Actualizat: 28.05.2021 - 23:59
Garry Kasparov vine la București: inaugurează turneul de șah Superbet Chess Classic Romania 2021/FOTO: Superbet
Garry Kasparov vine la București: inaugurează turneul de șah Superbet Chess Classic Romania 2021/FOTO: Superbet

Prima etapă a circuitului Grand Chess Tour™ 2021 – Superbet Chess Classic Romania 2021 – va avea loc la București, în perioada 5-14 iunie 2021, și va fi inaugurată pe 4 iunie.

SHARE

Este vorba de participarea extraordinară a celui mai bun jucător de șah al tuturor timpurilor, multiplul campion mondial Garry Kasparov.

Evenimentul de deschidere își propune, potrivit unui comunicat al organizatorilor, să transmită cu precădere tinerilor, dar și iubitorilor șahului și publicului larg, un mesaj de încredere și de reînnoire a forțelor proprii, după experiența dificilă a pandemiei, sintetizat în sloganul ediției: „Change your life. Make your Move. With Kasparov”.

„Împreună cu Garry Kasparov, vrem să încurajăm tânăra generație să descopere șahul ca sport al minții și ca instrument de educare și auto-educare pentru a face față celor mai dificile momente cu care tinerii se pot confrunta în viața lor. Ne dorim să inspirăm tinerii să caute modele de succes, care îi pot ajuta să facă alegerile corecte în viață”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet, co-organizatoarea ceremoniei de deschidere și a turneului.

Ceremonia de deschidere va avea loc pe 4 iunie, începând cu ora 13.00, la Face Convention (Piața Presei Libere, 3-5, București), și va consta într-o conferință de presă, urmată de prima mutare, făcută de Garry Kasparov împreună cu un invitat special, tragerea la sorți a jucătorilor și o serie de evenimente cu invitații, cu participarea celor 10 jucători de șah înscriși în turneu și a marelui maestru internațional Kasparov. Agenda completă a evenimentului va fi comunicată ulterior.

Competiția de șah care se va desfășura la București între 5-14 iunie este prima din cele cinci etape din circuitul mondial fondat de Garry Kasparov, Grand Chess Tour™ 2021. Organizatori sunt Federația Română de Șah, Fundația Superbet și Grand Chess Tour (GCT). Vor participa 10 șahiști recunoscuți la nivel internațional, printre care și cel mai bun șahist al României, care a fost confirmat de (GCT) ca wildcard. Șahiștii înscriși sunt: Fabiano Caruana; Levon Aronian; Anish Giri; Alexander Grischuk; Wesley So; Shakhriyar Mamedyarov; Teimour Radjabov; Maxime Vachier-Lagrave; Richard Rapport, Constantin Lupulescu.

Concursul va fi de șah clasic, spre deosebire de ediția din 2019 găzduită de România, care a fost de șah rapid și blitz. Șahiștii vor juca în sistem turneu, adică fiecare cu fiecare, iar câștigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile etapei de la București se ridică la 350.000 Euro.

Iată ierarhia jucătorilor înscriși în etapa de la București:

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te