Galaţi. Centru de carantină pentru suspecţii de coronavirus, într-un liceu

DE Octavia Constantinescu | 13.02.2020 - 09:47

La Galaţi, centrul de caratină pentru eventualele persoane care intră în contact cu cei infectaţi cu coronavirus a fost amenajat într-un liceu din oraş, iar la Buzău, centrul de carantină a fost amenajat într-o tabără şcolară.

SHARE

Spaţiul identificat ca fiind potrivit pentru carantina celor care este posibil să fi intrat în contact cu persoane bolnave se află la Liceul tehnologic General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican. Aici vor fi cinci camere cu 20 de paturi la dispoziţia autorităţilor medicale. Spaţiul este dotat cu toate cele necesare unei astfel de situaţii, apă potabilă, căldură, grupuri sanitare, curent electric, inclusiv acces la un cabinet medical.

„Ca urmare a solicitării primite de la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, cu privire la identificarea unor spaţii în care să poată fi asigurată carantinarea persoanelor care se întorc din zonele afectate de infecţia cu noul Coronavirus (persoane ce au intrat în contact cu pacienţi infectaţi cu Coronavirus -2019-nCoV), Instituţia Prefectului Galaţi și Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi au făcut demersuri pentru a găsi un spaţiu care să corespundă normelor de igienă (apă potabilă, căldură, grupuri sanitare, curent electric) şi a propus următoarea locaţie: Liceul Tehnologic General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican Galaţi – 5 camere cu un număr de 20 de paturi (un izolator cu 6 paturi şi baie proprie, o cameră cu 3 paturi şi baie proprie, o cameră cu 2 paturi şi baie proprie, o cameră cu 5 paturi, fără baie proprie) şi un cabinet medical”, a precizat într-un comunicat de presă Prefectura Galaţi.

De la apariţia coronavirusului, în oraşul Galaţi au venit din China 17 persoane. Nici una dintre ele nu a prezentat simptomele virusului, dar conform protocolului stabilit de Ministerul Sănătăţii, toate aceste persoane au fost izolate la domiciliu. Începând de miercuri, cinci persoane izolate în Galaţi au ieşit din perioada de carantină.

La Buzău, centrul de carantină a fost amenajat într-o tabără şcolară, la Arbănaşi, ceea ce a provocat nemulţumirea localnicilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te