Gabriel Oprea câștigă 3.700 euro/lună din două pensii: militară și de senator. Are 59 de ani

DE Alex Darvari | Actualizat: 01.12.2020 - 00:24
Oprea / jurnalulprahovean.ro
Oprea / jurnalulprahovean.ro

Fostul ministru este un pensionar de lux care va candida pe 6 decembrie pentru un loc de parlamentar. Oprea a fost fost ministru al Apărării (23 decembrie 2009 – 7 mai 2012) și ministru de Interne (22 decembrie 2008 – 12 ianuarie 2009 și 5 martie 2014 – 9 noiembrie 2015).

SHARE

Oprea a fost fost ministru al Apărării Naționale (23 decembrie 2009 – 7 mai 2012) și ministru al Afacerilor Interne (22 decembrie 2008 – 12 ianuarie 2009 și 5 martie 2014 – 9 noiembrie 2015).

Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă în legătură cu accidentul rutier care a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.

Gabriel Oprea a obținut un doctorat plagiat și a coordonat altele care s-au dovedir, de asemenea, plagiate.

Câștigă 12 pensii medii

Cu aceste tinichele de coadă, Gabriel Oprea este răsplătit din plin de statul român. Potrivit declarației sale de avere, depusă în urmă cu puține zile, Oprea nu are alte surse de venit decît două pensii. Din pensia militară câștigă 96.420 lei, iar din indemnizația de Senator câștigă 115.842 de lei. În total, Oprea câștigă, lunar, 17.688 de lei, adică 12 pensii medii în România.

De ce este acuzat în cazul Gigină

În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, susţinea DNA.

Cele trei cauze ale accidentului în care a murit polițistul Gigină

Conform DNA, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi - activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.

„Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus - cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră - însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliţie Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist. În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, 'drepturi' neprevăzute de cadrul legal, 'drepturi' a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliţie Rutieră să se facă în regim de viteză sporită”, spuneau procurorii.

În opinia procurorilor, Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această acţiune de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.

„Referitor la inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL, a rezultat că aceştia, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaţilor cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate pe partea carosabilă şi au pus la dispoziţia angajaţilor semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranţă, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoare a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti, în zona în care s-a produs accidentul”, mai susţineau procurorii.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te