Și le spune: „Zorba! – Zorba? Zorba!”, răspund cei trei. Pe primele acorduri ale faimosului șlagăr, tipul cu ochelari avansează în mijlocul străzii, schițând primii pași de dans. Se mișcă cu o stranie siguranță, ca și cum dansul acesta ar fi fost mersul lui natural. Fiecare notă este punctată cu un gest care taie cu precizie aerul. Nu pare însă un profesionist. E trapu, are și puțină burtă. Aduce mai degrabă cu un docher care simte dintr-odată pofta să danseze. Grația lui e însă desăvârșită. Trecătorii se opresc și încep să privească. Apoi acompaniază dansul cu bătăi ritmice din palme. După câteva secunde, două tinere se alătură tipului cu șapcă și intră, tatonând fiecare mișcare, în ritm. Încet-încet, de pe trotuar se desprind pâlcuri din ce în ce mai mari care trec în mijlocul străzii. Întâi sunt zeci, apoi sute de persoane. Crescendo-ul este fascinant. Dintr-odată, toată lumea dansează, în timp ce ritmul devine amețitor. Un bulgăre uman se rostogolește în mijlocul străzii, ia diferite forme, devine mai întâi falangă, apoi cerc, apoi se recompune, nedirijat de nimeni, mișcat de o frenezie interioară, de un imbold al libertății pe care numai extazul ascuns în dans și muzică ți-l poate da. A fost mai întâi un om, acum e o mulțime pe care ți-o poți imagina crescând la nesfârșit, cuprinzând toată strada, tot orașul, la limită, de ce nu?, provocând o reacție în lanț, și ocupând toată planeta. O omenire contaminată de sirtaki, trăind la unison.
Am văzut toate astea cu ani în urmă, într-un flash mob pe you tube. Se deschidea sub cuvintele Dancing Zorba in the street. Fusese realizat de Comunitatea greacă din Ottawa, în piața Byward, pentru a promova Festivalul grec de la Ottawa din 2011. Îl puteți în orice clipă vedea.
Citește comentariul integral al lui Gabriel Liiceanu pe platforma Marginalia
