G4media: Șefa interimară a DNA, Anca Jurma: Facem dosare, ce Dumnezeu!

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 19.12.2018 - 12:23

Șefa interimară a DNA, Anca Jurma, a spus, într-o discuție cu subalterna Florentina Mirică, că procurorii DNA se tem de atacurile politicienilor, iar atsmofera din instituție este una de demobilizare.

SHARE

„Îmi răsună și acum în urechi discuția de la restaurant, de lângă mine, cu ăștia doi care făceau afaceri cu primăria, și ziceau: stai liniștit că D.N.A.-ul a murit, procurorul general e în evaluare”, spune șefa interimară a DNA, Anca Jurma, într-o discuție cu un subaltern, procuroarea Florentina Mirică. 

Dialogul ar fi avut loc în data de 29 octombrie 2018, iar înregistrarea a intrat în posesia redacției G4Media.ro care  a solicitat vineri un punct de vedere de la DNA, însă până la ora publicării acestui material Anca Jurma nu a răspuns.

Cei doi magistrați discută despre atmosfera generală din DNA, iar din dialoguri rezultă că există o stare generală de demobilizare. Procurorul Mirică susține la un moment dat că ”nu s-a mai pus problema să scoatem dosare. S-a pus problema să scădem stocul, nu să facem anchetă”, iar șefa interimară a DNA răspunde exasperată că le-a cerut procurorilor ”să facă dosare, ce Dumnezeu!”. Anca Jurma deplânge apoi lipsa de curaj a procurorilor ”Ei! Băi, deci e o armată de bărbați în această instituție! Ca șoarecii! Ca șoarecii! Cum îi vezi: oileu!”

Din conversația celor două aflăm că în DNA „sunt dosare care au potențial, sunt procurori care stau cu rechizitoriile în fișet. Nu vor să își asume răspunderea”, că ”nu pune nimeni osul la treabă”, „nu trebuie să ne asumăm niciun risc” și că „adjuncții sunt… (….) disperați cumva! Caută!”. Este vorba de adjuncții șefului DNA, Călin Nistor și Marius Iacob.
Cele două procuroare discută și despre faptul că dosarele DNA privind corupția din vămi, fondurile Oficiului pentru protecția martorilor sau ale DIPI (serviciul secret al MAI) nu au reușit să diminueze corupția. „Suntem chiar cooperativa munca în zadar!”, spun acestea. Denunțuri ar mai fi, oamenii mai vorbesc, dar nu are cine să lucreze dosarele, spun cele două.
Jurma și Mirică ajung la concluzia că interimatul la șefia DNA este nimicitor pentru instituție pentru că ”la ora actuală nimeni nu mai ascultă de nimeni în instituție”.
Cele două procuroare discută despre colegii lor și despre greșelile trecutului. Spre exemplu, instrumentarea dosarului fostului premier Victor Ponta este considerată o eroare născută din dorința unor procurori de a le face pe plac șefilor.
Contextul discuției dintre procuroarea Florentina Mirică și șefa interimară a DNA, Anca Jurma. Din explicațiile oferite de sursă, procuroarea Florentina Mirică discuta cu șefa interimară a DNA, Anca Jurma, înainte de infirmarea și clasarea rechizitoriului DIPI 2. Mirică a vrut să îi timită în judecată pe foștii șefi ai serviciului secret al MAI și pe fostul ministru de Interne Petre Tobă într-un al doilea dosar penal legat de deturnarea fondurilor operative (destinate descoperirii faptelor de corupție) pe petreceri, băutură, parfumuri, lux și protocol.

Militarizarea DIPI a ascuns corupția

După discuția cu Jurma, pe data de 9 noiembrie, șeful interimar al Secției a I-a din DNA, procurorul Dănuț Volintiru, a infirmat și clasat rechizitoriul lui Mirică referitor la modul în care au fost utilizate fondurile operative ale serviciului secret din Ministerul de Interne, argumentând între altele că petrecerile șefilor DIPI cu bani din fondurile operative erau, în realitate, „nevoi operative care ţin de desfăşurarea activităţii instituţiei”. După închiderea dosarului, procuroarea Mirică a plecat din DNA și s-a transferat la Parchetul Capitalei.

De altfel, în înregistrarea publicată de G4Media, Mirică spune că militarizarea DIPI nu a redus corupția din această instituție, ci a scos-o de sub controlul procurorilor. „În dosarele astea cu D.I.P.I., au militarizat D.I.P.I. și l-au scos din competența noastră și au fost înlăturați ăia care au denunțat și toți ăia care au depus mărturie pe tema asta și s-a reîmprospătat personalul și întrebare de examen a fost dacă întâlnesc o fraudă o denunță la Parchet sau o spun doar șefilor? Deci nu mai e D.I.P.I., nu ne mai putem atinge de fondurile operative, pentru că sunt toți militarizați, iar procurorii militari nu se ating de ei. Ăștia, ce am mai avut, Oficiul de protecție a martorilor, se fură în continuare la fel, adică vin și îmi spun același tip de fapte, fondurile de protecție a martorilor”, spune Mirică.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te