Comisarul șef Cristian Ghica a fost demis în luna ocotmbrie de la conducere Secției de Poliție a Centrului Vechi. În acea perioadă, petrecerile ilegale se țineau lanț în Centrul Vechi.
Acum, într-o pstare pe Facebook, Ghica îi ia apărarea adjunctului Poliției Capitalei, Radu Gavriș, care a fost prins încălcând restricțiile sanitare, în weekend, alături de patru procurori la Hanul lui Manuc.
"Radiografia unei mârșăvii...contravenționale (ca să parafrazez un actual politician care a "uitat" odată cu noua calitate ce înseamnă ca cineva, niste gunoaie, să își bată joc de munca de o viață a unui om).
Patru interlopi care au bătut un notar până l-au desfigurat, lăsați în libertate
Ceea ce vedeți de două zile se rezuma la Gavriș, o bere, Hanul lui Manuc și patru procurori. În treacăt fie spus, cei cinci sunt prieteni, oameni care au multe nopți nedormite pentru a-i prinde pe cei care ucid, adică pe cei mai răi dintre noi. Dar au băut o bere, tot ce au făcut bun nu mai contează...
Să fie clar de la început: este o greșeală faptul că se aflau într-un spațiu închis în condițiile actuale. Nu le ia nimeni apărarea, daca au greșit trebuie sa plătească pentru nerespectarea unor prevederi legale.
VIDEO Temutul interlop Gore din Cluj e liber după 10 ani și spune rugăciuni pe canalul de Youtube
DAR...
Care a fost temeiul legal al filajului? DIPI, DOS, "filajul" lui Șchiopu de la SIC DGPMB (SIC care nici în prezent nu se ocupa de cele aproape 500 de înșelăciuni cu același mod de operare din București), au ieșit la plimbare în mod spontan în același loc? Sau au fost trimiși?
De către cine? De ce? Urmarirea fara drept a unei persoane este infracțiune. Supravegherea video, audio sau prin fotografiere se poate face numai in baza unui mandat de supraveghere dat de un judecator. Aveau toți fotografii ăștia de ocazie un mandat sau au executat orbește un ordin ilegal?
Aveau cumva structurile de filaj vreo solicitare in dosare penale și au amânat punerea în executare pentru că erau ocupați cu halba lui Gavriș? Da, aveau! Sunt infractori care au mai stat câteva zile printre noi doar pentru că Despescu, Miritescu, Berechet și Șchiopu au încercat să își securizeze funcțiile.
Comunicatele de presa ale Poliției sunt infecte, la fel ca cei care le-au dat cu intenția clară de a denigra, de a aruncă din mizeria în care se scaldă, asupra unor oameni nepătați.
Iar esența aici este cuvântul "oameni". Oamenii greșesc. Daca ar da cu pietre numai cei de o puritate absoluta, ați vedea că nu va zbura nicio pietricică.
Revin și subliniez pentru nași, fini, bărbuți, ciocani, drăgani, andrei, gabrieli și alți cataratori pe cadavre: au greșit, sa plătească!
Dar sa plătească și cei care au săvârșit infractiunea de hartuire și abuz în serviciu, folosind niste structuri ale poliției, in mod ilegal (și abject) pentru a-si asigura o poziție mai bună în vederea viitoarelor numiri.
Daca legea ar fi lege, am avea 5 amenzi colectate la bugetul de stat și alti 5-6 așa-zisi polițiști la pușcărie.
PS Comunicatul Parchetului este absolut impecabil și este exact sinteza a ceea ce s-a întâmplat. Poliția a comunicat o mizerie, ca de obicei...", a scris comisarul Cristian Ghica.
Contradicții între comunicatul Poliției Capitalei și cel al Parchetului de pe lângă Tribunalul București
Potrivit unui comunicat al IGPR, polițiști din cadrul Poliției Capitalei au depistat vineri seara, la un restaurant din Centrul Vechi, în interior, 27 de persoane, printre care și un ofițer de poliție cu funcție de conducere din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a scris pe pagina sa de Facebook că din informațiile pe care le deține „s-a dispus deja declanșarea cercetării prealabile față de ofițerul respectiv, pentru a se stabili existența sau inexistența unei abateri disciplinare și a vinovăției sale (...) având în vedere că acesta este și desemnat, la nivelul Poliției Capitalei, să coordoneze activitățile specifice de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19”.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București are o altă variantă:
"Atât în seara zilei de 22.01.2021, cât şi în cursul zilei de astăzi, s-a acreditat public ideea că la un local din centrul mun. Bucureşti a fost organizată o petrecere privată unde ar fi participat mai mulţi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, alături de ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei şi de alte persoane, dintre care una carantinată.
„În urma verificărilor efectuate la nivelul unităţii noastre a rezultat că, în realitate, patru procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti se aflau în localul din Centrul Vechi al municipiului Bucureşti, împreună cu un ofiţer din cadrul Poliţiei Capitalei, fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi ai localului, spaţiul respectiv fiind deschis publicului în acel moment. În aceste împrejurări, în jurul orelor 19:00, aceştia au fost legitimaţi de către lucrători din cadrul Poliţiei Sectorului 3, care efectuau un control la acel local, fără a li se comunica la momentul respectiv aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale”
VIDEO Mircea Nebunu l-a luat sub aripa sa pe Leo de la Kuweit care are probleme cu clanul Duduianu