Firea vs. Dragnea. Cine a jubilat și cine a plâns

DE Mircea Marian | Actualizat: 29.06.2018 - 13:19
Conform surselor din PSD, Gabriela Firea și Liviu Dragnea nu se prea suportă

Gabriela Firea a suferit, într-o singură săptămână, mai multe umilințe în plan public decât a avut în doi ani de mandat ca primar. Niciun lider important din PSD nu a ieșit în apărarea ei.

SHARE

Surse din PSD au avertizat de mai multă vreme că, în pofida declarațiilor publice de susținere reciprocă, președintele PSD Liviu Dragnea și primarul general Gabriela Firea nu se suportă.
În ianuarie, acest conflict a ieșit pentru scurt timp la suprafață: organizația de București, condusă de Gabriela Firea, a susținut-o pe Ecaterina Andronescu să preia postul de ministru al Educației, dar Liviu Dragnea, susținut de majoritatea conducerii, l-a impus pe Valentin Popa, rectorul Universității din Suceava. 

PSD București a avut trei propuneri pentru guvernul Dăncilă, dar partidul a acceptat una singură. „Noi ne-am dori să ocupe această poziție (de ministru al Sănătății – n.r.) Rodica Nasar, președinta PSD Sector 2. La fel cum propunerea noastră pentru Ministerul Educației este Ecaterina Andronescu, iar pentru postul de ministru al Culturii îl susținem pe actorul George Ivașcu“, declara Gabriela Firea, în ianuarie.  Acesta a fost singurul conflict care a ieșit la suprafață, dar, în interior, au existat mai multe dispute, inclusiv personale, între Firea și Dragnea. 

În plus, toate solicitările Primăriei București către Guvern – preluarea șoselei de centură și a metroului – au fost refuzate, prin amânări repetate. 

Tăcerea liderului PSD, după ce Gabriela Firea a fost umilită pe Arenele Naționale și pe Facebook, poate fi interpretată și prin faptul că Liviu Dragnea se bucură că o posibilă pretendentă la poziția de lider al Partidului Social Democrat sau chiar la Președinția României și-a mai pierdut din aură.

Eșecul nr. 1: Huduită de un stadion

Simona Halep nu a dorit să apară alături de Gabriela Firea la ceremonia de pe Arenele Naționale, unde și-a prezentat trofeul obținut la Roland Garros, potrivit presei sportive. Inițial, cheia orașului ar fi trebuit să-i fie acordată tenismenei de către Gabriela Szabo.
Însă Gabriela Firea nu ascultat nici de sfaturile consultanților ei, nici de sugestia venită chiar de la Simona Halep, care a dorit ca, pe gazonul Arenei Naționale, să intre separat, nu împreună. Primarul general al Capitalei a fost huiduit de 20.000 de oameni, care nu s-au oprit până când aceasta nu a plecat de pe stadion.

IN AND OUT. Gabriela Firea a intrat pe Arena Națională alături de Simona Halep și a ieșit în huiduielile mulțimii

Întâmplarea a ajuns în presa internațională. „Un pic împotriva curentului întregii atmosfere, fluierături au fost adresate primarului Bucureştiului, Gabriela Firea, personaj controversat şi niciodată acceptat de locuitorii capitalei României, pentru că face parte din facțiunea politică pe care ei o consideră coruptă“, a scris o publicație din Italia. Episodul a fost relatat și de Le Figaro, Washington Post, Daily Mail sau New York Times. 

Eșecul nr. 2: Închide pagina de Facebook

După repriza de huiduieli de pe stadion, Gabriela Firea s-a grăbit să reacționeze pe Facebook. „Aparatul sorosist de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acţiunea: compromiterea evenimentului. Cu tot felul de ştiri false şi comentarii răutăcioase.
Nu a contat că umbresc momentul unic pentru Simona Halep“, a scris Firea. Comentariile la această postare au fost atât de dure, încât, după câteva ore, primărița și-a închis pagina de Facebook. A redeschis-o a doua zi și a închis-o la loc. După a treia tentativă eșuată, pagina din această rețea socială a Gabrielei Firea a rămas închisă 48 de ore și, după ce a redeschis-o, a șters postarea în care îi făcea sorosiști pe cei care o huiduiseră.

Eșecul nr. 3: Dragnea nu o susține

PSD a pregătit, inițial, o campanie de dezinformare în care susținea că mișcarea #rezist a huiduit-o, în realitate, pe Simona Halep, nu pe primarul Capitalei. PSD Bucureşti a postat pe pagina de Facebook un film însoţit de mesajul „Ruşinea ţării #Rezist“, în care se vorbeşte despre „Manipularea #Rezist“ şi despre faptul că a fost huiduit momentul de glorie al Simonei Halep de către fondatorul grupului Corupţia Ucide, Florin Bădiţă, prezentat ca fiind „fostul consilier al euro-pârâcioasei Monica Macovei“. 

De asemenea, în fllmuleţ se susţinea că momentul huiduielilor a fost pregătit cu „minciuni ordinare“, începând cu anunţul lui Nicuşor Dan conform căruia Simonei Halep nu i s-a permis de către Primărie să se întâlnească cu românii într-o piaţă din Bucureşti. Ultima imagine din film este mesajul „Ruşine! #Rezist! Simona nu merita asta“. Mesajul a fost preluat pe paginile de Facebook al mai multor filiale.

Însă, imediat după ce presa a reacționat dur, Liviu Dragnea a anunțat că l-ar fi concediat pe coordonatorul acestei campanii de intoxicare. După eșecul campaniei în care se sugera că #rezist a fluierat-o pe Halep, mai mulți lideri ai partidului au recunoscut că cea huiduită pe Arenele Naționale a fost Firea. 

Eșecul nr.  4: Ciocnire cu soprana Gheorghiu

În paralel cu luptele de pe Facebook, Gabriela Firea a mai deschis un front, cu soprana Angela Gheorghiu.  Primăria Capitalei a acuzat-o pe soprană că i-ar fi solicitat primăriței să intervină pe lângă Direcţia de Impozite şi Taxe sector 2 sau ANAF pentru ştergerea unor datorii. „Primarul Capitalei nu a dat curs acestei solicitări, neavând calitatea legală de a soluţiona astfel de probleme“, a susținut Primăria. 

În plus, PMB a dezvăluit onorariul primit de Angela Gheorghiu pentru un concert în Piața Constituției - aproape 150.000 de euro – fapt cu totul neobișnuit, de vreme ce PMB refuză să declare onorariile plătite la alte manifestări artistice. 

„Datorii la statul român nu am. Întâmplarea face că am primit recent o rectificare prin care se atestă că statul român, prin ANAF, trebuie să-mi returneze o parte din sumele pe care eu le-am plătit, autorităţile respective anunţându-mă că au greşit calculele. Sigur, am tot povestit despre păţania mea, pentru că mi se pare scanadalos acest comportament abuziv, dar nu am cerut cuiva să intervină pentru nimic, m-am plâns mai mult. Mi-am plătit datoriile din România, ba mai mult decât atât, nu am nici măcar rezidenţă fiscală aici“, a fost replica Angelei Gheorghiu. 

Abia la o săptămână de la eveniment, Gabriela Firea și-a prezentat scuze față de ceea ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „M-am tot gândit zilele acestea, am reflectat dacă a fost sau nu bine, dacă am procedat corect și am ajuns la o concluzie la care sper să ajungă cât mai multă lume: bunele intenții au existat încă din prima clipă - că nu a ieșit tocmai cum am dorit, într-adevăr, acesta este marele regret...
Eu am avut cea mai bună intenție, dar rezultatul nu a fost cel dorit și este clar că am greșit, atât eu, cât și echipa, pentru că într-un climat destul de tensionat cum era cel din București acum o săptămână și după mitingul PSD, era clar că nu era cel mai potrivit loc și moment“, a precizat primarul Capitalei, într-un interviu pentru RFI.

Gabriela Firea nu s-a abținut însă să sugereze că nu ea este, totuși, vinovată pentru situația creată. „E adevărat, eu am mers doar pe ideea că așa se procedează în toată Europa, așa se procedează și în America, văzusem și ca jurnalist astfel de evenimente...“, s-a apărat primarul general.

Precedent: Atac veninos la Iohannis

La 14 octombrie 2014, Gabriela Firea, pe atunci purtătoarea de cuvânt a campaniei lui Victor Ponta, a făcut istorie declarând că nu poate fi președintele României un cetățean care nu are copii. „Din punctul meu de vedere, a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii... Nu eşti un om complet fără să creşti un copil şi consider că, din greşeală, domnul Klaus Iohannis a spus ce gândea atunci când a afirmat că, neinvestind în educaţia copiilor, a investit în imobiliare. Într-un fel, pune mai mult preţ pe investiţia în imobiliare decât în educaţia copiilor’’, a declarat Gabriela Firea.

Fosta angajată a lui Dan Voiculescu a continuat spunând că, spre deosebire de Iohannis, prezidenţiabilul PSD, Victor Ponta, este un „bun familist’’. „Este căsătorit, are un băiat, Andrei, are o fetiţă, Irina, şi sunt convins că-şi mai doresc Daciana şi Victor copii. Eu, ca mamă, le urez să mai aibă“, a mai spus ea. Firea, care la acel moment era gravidă, i-a mai reproșat lui Iohannis că nu a înfiat copii. Ea a fost reclamată la CNCD pentru aceste declarații, fiind sancționată cu avertisment. 


Citește analiza celor doi ani din mandatul Gabrielei Firea la conducerea Primăriei Generale a Capitalei


„Rezultate pentru bucureșteni”, un slogan rămas gol


Firea, doi ani de mandat. Un Primar de 10%

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te