Luis (19 ani), Armando (24 de ani) și Laurențiu, zis Solomon, (32 de ani), fiii vrăjitoarei Sidonia, și ai lui Fabian Marin, capul clanului Fabian au depus plângere penală pe numele lui Sorin Anghel, vărul interlopului Ghenosu, pe care l-au ucis.
Fii vrăjitoarei Sidonia au făcut plângere penală pe numele vărului lui Ghenosu pe care l-au ucis
„Am depus la secretariatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa o plângere penală.
Sunt din datele şi informaţiile pe care eu le-am luat din anchetă, din referatul procurorului de caz, situaţia de fapt se prefigurează în sensul în care a existat un prim atac al victimei împotriva fraţilor Marin, a urmat un al doilea episod, tot de agresiune împotriva acestora, spargerea unei sticle şi un atac direct asupra unuia dintre fraţii Marin, urmat de ceea ce cunoaşteţi, acele lovituri de cuţit care au avut ca urmare moartea victimei", a declarat Ionuț Mateescu, avocatul celor trei fraţi.
Cei trei au fost scoși din arest pentru recoltare de probe biologice.
Cei trei au sărit cu toții asupra victimei, Sorin Anghel (41 de ani) după ce a sărit să-și apere soția, pe care fii Sidoniei ar fi jignit-o.
Trei fii ai vrăjitoarei Sidonia, acuzați că l-au ucis pe un văr al periculosului interlop Ghenosu
Sorin Anghel, zis Soreață, ar fi vărul temutului interlop Florin Ghenea, zis Ghenosu care este în libertate.
Sorin Anghel a fost patronul unei firme de pază despre care se spunea că, în realitate, ar fi fost condusă din umbră tot de Ghenosu. De asemenea, la momentul incidentului, Sorin Anghel se afla la masă cu Eugen Sârbu, la rândul lui văr al lui Florin Ghinea, și cu un anume Voicu, locotenent de încredere al liderului interlop, conform cancan.ro.
Bărbatul a fost lovit cu mai multe obiecte contondente și a fost înjunghiat de 20 de ori.
Unul dintre cei trei fii ai Sidoniei, Solomon despre care se spune că ar fi ținut în mână cuțitul, a fost și el rănit, când a fost dus la spital. Avea o plagă în zona abdomenului, pe care medicii au suturat-o. Apărătorul inculpaților invocă prezumția de nevinovăție.
„Nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, sunt integrați social, au familii, au surse legale de existență”, a declarat avocatul fiilor vrăjitoarei, Ionuț Mateescu.
Luis, Armando și Solomon fac parte însă dintr-o familie vizată de multă vreme de anchete penale. Printre acuzațiile aduse clanului sunt infracțiuni comise cu violență, cămătărie, șantaj și trafic de droguri.
Palate, mașini de lux, vacanțe exotice
Pe rețelele sociale, frații etalează palate, mașini de lux, vacanțe în destinații exotice și petreceri cu băuturi scumpe, la care participă artiști renumiți.
De altfel, și sâmbătă noaptea, când a avut loc crima, au stat la masă alături de Alex Velea. Printre invitați s-au mai aflat Antonia și Alina Eremia.
„Trebuie să se elucideze acest caz. Trebuie să se facă lumină în acest caz, pentru că copiii mei nu sunt vinovați. Vă rog, nu mai pot să intru în detalii, dar chiar am înțeles că acel individ mi-a agresat copiii și mi-a atacat copiii. Atât vă pot spune. Mi-a tăiat copiii acel individ. Nici nu știu măcar cine este.
Nu am avut de a face cu dânsul, nu-l cunoaștem. Nu știm absolut nimic. Ce ați văzut și dumneavoastră, asta vedem și noi. La știri am văzut. Să vedem care e problema. Ce și cum, chiar nu știu nici eu.
Cu copiii nu am mai vorbit, nu am mai avut cum să iau legătura. Vreau să văd despre ce este vorba”, a declarat Sidonia, mama suspecților, la Antena 3.
Faptele violente ale clanului Ghenosu
Sorin Anghel, zis Soreață, ar fi vărul temutului interlop Florin Ghenea, zis Ghenosu.
Clanul Ghenosu, unul dintre cele mai violente din România, are la activ toate infracțiunile din Codul Penal comise nu doar în România și în Germania, Marea Britanie, Irlanda. Liderul grupării, Florin Ghinea, zis Ghenosu reușise să scape de mai multe ori de polițiști.
În mai 2018, Florin Ghinea, zis Ghenosu a reușit să fugă cu puțin timp înainte de declanșarea unei ample operațiuni împotriva clanurilor în cadrul căreia au fost făcute 238 de percheziții și au fost implicați 600 de procurori și polițiști. Avea să fie arestat câteva luni mai târziu, la Londra. El a fost adus în România, sub escortă, în 2020. Acum este în libertate.
Citește și: VIDEO Interlopul de TikTok Fane Văncică a trezit un bloc întreg pentru că era live și zbiera
Însă infracțiunile clanului Ghenosu au continuat.
În 2009, un bărbat ar fi fost bătut și chiar lovit cu mașina pentru a fi determinat sa plătească taxă de protecție. Vasile Tiberiu Măiceanu, Viorel Şerban, zis Călin, şi Petre Mierloiu, zis Samurai s-ar fi deplasat la victimă și i-ar fi spus că l-a deranjat pe Ghenosu și că trebuie să plătească o taxă de 1.000 de euro. Victima ar fi plătit 1.500 dar nu ar fi fost de ajuns, aceștia continuând să îi ceară bani.
Citește și: VIDEO Cum ia Poliția peste picior urmăritul general Mircea Nebunu din Milano: Să-l mâncați pe ăsta
Ulterior bărbatul ar mai fi plătit anumite sume de bani după ce ar fi fost lovit cu mașina și bătut de de Alin Rudaru, George Daniel Uţă, zis Danezu, Adrian Darian Mihală, Răzvan Ramiro Avanu, zis Vanesa, Alexandru Valentin Apetrei, zis Salamat. Agresorii nu s-ar fi mulțumit cu banii și i-ar fi luat victimei și o mașină.
După ce victima ar mai fi fost agresată în repetate rânduri, de frică ar mai fi plătit și alte sume de bani. La una dintre discuții care ar fi avut loc într-o benzinărie ar fi participat și Ghenosu, iar ulterior victima ar fi fost bătută cu bâtele de de Vasile Roman, zis Purice, George Daniel Uţă, zis Danezu, şi de Bogdan Ionuţ, zis Nassau Tănase.
Citește și: VIDEO "Regina din Madrid", văduvă de interlop, prima șefă româncă de clan mafiot, închisă în Spania
Tot în 2009, un bărbat ar fi fost răpit de pe străzile din Târgoviște de mai mulți membri ai clanului Ghenosu și dus la domiciliul lui Eugen Florin Neacşu, zis Sârbu, unde era și Ghenosu. Pentru că în urmă cu mai mulți ani ar fi bătut un membru al clanului i-ar fi fost cerută suma de 30.000 de euro.
După ce ar fi fost bătut și pus să aleagă între a primi trei gloanțe în piept și a plăti suma cerută, bărbatul ar fi plătit 5.000 de euro a doua zi.
Polițist băgat în comă
Un polițist aflat în misiune de recunoaştere, într-un bar, a ajuns în comă după ce a fost lovit cu o sticlă în cap de Daniel Uţă, cunoscut drept Danezu, membru al clanului Ghenosu. Danezu a fost condamnat la 12 ani de pușcărie. În timp ce își executa pedeapsa în penitenciarul mărginei și-a omorât colegul de celulă.
În 2011, Ionuţ Cobianu Mitroi, locotenent de-al lui Ghenosu, a fost reținut după ce s-a găsit un pistol Makarov de 9 mm, cu glonţ pe ţeavă asupra sa. Acesta venise cu pistolul la tribunal unde se judeca procesul în care erau părţi Florin Ghinea, zis Ghenosu, şi Ion Honciu, zis Nelu de la Ungureni. Cei doi lideri de grupări interlope, în urmă cu câţiva ani s-au războit cu armele la o casă de pariuri.
Cuscrul lui Adi Minune, ucis cu un ciocan
În 2014, Gilbert Tudor, proxenet în Irlanda, cuscrul lui Adrian Minune a fost omorât de un membru al clanului Ghenosu. Acesta i-ar fi zdrobit capul cu un ciocan după ce nu ar fi plătit o taxă de protecție și ar fi încercat să mintă.
Gilbert Tudor ar fi plătit taxă de protecție pentru două fete, iar oamenii lui Ghenosu ar fi aflat că acesta are, în realitate, trei prostituate. Cel care ar fi comis crima ar fi fost un membru al clanului zis Costel al lui Ghenosu.