Fermierii și transportatorii vor să blocheze străzile cum a fost în Germania. Ce îi nemulțumește pe fermierii și pe transportatorii care vor să organizeze un manifest, mâine, în toată țara.
Dănuț Andruș, fermierul din comuna Păltiniș Botoșani s-a implicat de-a lungul timpului în acțiuni de promovare a produselor românești și a agriculturii.
El are o fermă mare, pe 1.300 de hectare și crește diferite animale: cai, vaci, oi, capre. Acum este vocea fermierilor care s-au alăturat protestului de mâine.
Acțiunea a început cu mobilizarea pe Drumul European E85 și blocarea unor drumuri județene și orașe: Botoșani, Bacău, Iași, Vaslui, Buzău, dar și în alte zone din țară.
Presiunea economică asupra celor care dețin mașini și utilaje agricole este foarte mare.
„Introducerea, de la 1 ianuarie, a obligației echipării camioanelor cu sisteme de geolocalizare conectate la sistemul Ministerului Finanțelor, pentru a controla traseul mărfurilor și a ușura, astfel, controlul ANAF asupra taxării mărfurilor care intră pe teritoriul României, au încins și mai tare spiritele, cu atât mai mult cu cât autoritățile fiscale nu au făcut nimic pentru a pregăti aplicarea acestei legi, ci au impus mai întâi obligația și apoi încep să se gândească dacă și cum s-ar putea aplica.
Fermierii și transportatorii vor să blocheze străzile, cum a fost în Germania. Ce îi nemulțumește
Însă transportatorii onești, singurii care vor suporta, până la urmă, rigorile legii, au început deja să se frământe cum să facă să respecte legea”, au transmis protestatarii prin traficmedia.ro.
O parte dintre ei deja au pornit spre București și coloanele de mașini și utilaje au făcut ca multe artere din Moldova să fie blocate pe o bandă de mers.
Citeşte şi: Europarlamentarii PNL opresc măsura care afectează recoltele. Daniel Buda: „Fermierii nu vor pierde”
„Fermierii și transportatorii se adună. Nordul țării s-a pornit spre București. Noi murim și voi vă dați sporuri. Cu mașini mici, cu mașini mari ne adunăm.
Nu vă îndemnăm la război, doar aducem aminte înaintașilor noștri că ne-am oprit la Flămânzi acolo unde nu au mai suportat jugul.
Avem și transportatori aici, lângă noi și alți fermieri care așteptăm să apară.
Gândiți-vă că acești oameni nu au murit degeaba în 1907. Trăim vremuri care nu trebuie să ne dezbine, trebuie să ne unească dar aceste autorități trebuie să ia automat decizia”, a transmis fermierul Dănuț Andruș într-o postare pe rețelele de socializare.
Fermierii și transportatorii vor să blocheze străzile, cum a fost în Germania. Ce îi nemulțumește
„Creșterea necontrolată a tarifelor la RCA, proasta gestiune a ASF a sistemului de asigurări RCA, timpii extrem de lungi de așteptare în frontiere, care aduc zilnic pierderi de câteva sute de euro/camion transportatorilor români (și care nu sunt influențați doar de neaderarea la Schengen, ci și de controlul greoi al autorităților române în frontiere și mai ales al CNAIR), nereguli privind acuratețea cântăririlor din frontiere, scumpirea vinietei din următorii ani și valoarea mare a accizei la motorină, care nu se poate recupera, ca în alte țări, sunt doar câteva din nemulțumirile din lista lungă pe care transportatorii le au de reproșat Guvernului României.
Citeşte şi: Ministrul Agriculturii ne îndeamnă să mâncăm românește: „Fermierii sunt recunoscuți pentru talent”
De ce au ieşit fermierii germani cu tractoarele
Personalul feroviar, șoferii de camioane și fermierii se numără printre cei care amenință săptămâna aceasta cu o grevă, în Germania, în proteste care au loc la nivel național.
Ei sunt împotriva reducerii subvențiilor fiscale pentru vehiculele lor agricole, esenţiale pentru sectorul german al Agriculturii.
Germania, care este forţa economică numărul 1 a Europei, se luptă cu un amestec puternic de probleme structurale pe termen scurt și altele mai profunde.