Deținutul evadat este Zsombor Meszaros, bărbatul care în 2017 și-a ucis iubita și i-a abandonat cadavrul în portbagajul unei mașini, într-o parcare din Satu Mare.
Acesta a fost dat deja în urmărire de Poliție și în consemn la frontieră.
Este alertă în București! Un deținut periculos a evadat de sub escortă. A fost dat în urmărire
”La data de 9 aprilie 2024, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, deținut în cadrul unui penitenciar, în timp ce aștepta într-o ambulanță pentru a fi supus unui control medical, a deschis ușa autovehiculului și a părăsit locul.
Citește și: Alertă în Capitală! Un bărbat condamnat la un an de închisoare a evadat în drum spre penitenciar
Bărbatul se afla în executarea unei pedepse de 18 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
În cauză, s-a dispus darea în urmărire la nivel național și în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.
De asemenea, semnalmentele evadatului au fost comunicate structurilor operative din cadrul DGPMB.
În continuare, se desfășoară activitățile specifice în vederea depistării și încarcerării bărbatului”, a transmis Poliția Capitalei.
Deținutul Meszaros Zsombor, în vârstă de 34 de ani, este condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru omor. Incidentul s-a produs în jurul orei 15.00, conform ANP.
„Marti, 09.04.2024, în jurul orei 15:00, s-a constatat că deţinutul MESZAROS ZSOMBOR, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, clasificat în regim de maximă sigurantă, aflat în custodia Penitenciarului- Spital Bucureşti- Rahova, a părăsit mijlocul de transport detinuti, stationat in zona clinicii Hiperdia Ritmului, strada Ritmului nr 24, sector 2, Bucuresti”, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Citește și: Cine a fost haiducul-martir Ion Florea? Modul spectaculos în care a evadat din temniță
Deținutul are înălțimea de 1,80 m, statură atletică, ochi albaștri, sprâncene arcuite, față ovală, ten deschis, păr saten, multiple tatuaje, iar la momentul părăsirii mijlocului de transport deținuți purta tricou de culoare închisă cu desen alb în zona pieptului și vestă de culoare închisă, pantaloni de trening închiși la culoare și adidasi alb cu roșu și talpă neagră.
Și-a ucis iubita din gelozie
Zsombor Meszaros a fost acuzat de uciderea iubitei sale, o femeie de 46 de ani, pe care o cunoscuse în Germania în 2016. Pe atunci în vârstă de 26 de ani, sătmăreanul locuia, alături de niște muncitori, într-un spațiu care îi aparținea femeii.
În ianuarie 2017 s-a angajat ca șofer personal al acesteia, dar o lună mai târziu a fugit din Germania după ce a furat bunuri electrocasnice din casa în care cea cu care avea deja o legătură mai apropiată locuia cu logodnicul său, cetățean german. Când a ajuns în țară, Meszaros a incendiat mașina fratelui său, dar a recunoscut acest lucru abia după ce a fost arestat pentru crimă. De altfel, Judecătoria Satu Mare l-a condamnat, într-un proces separat, la 3 ani de închisoare pentru distrugere.
Între timp, femeia a ținut legătura cu tânărul și i-a trimis regulat 200-300 de euro. În luna iulie 2017 ea a venit în România cu scopul declarat de a recupera bunurile furate din locuința din Germania de către Meszaros, dar și pentru a face donații unei asociații caritabile.
După o noapte petrecută la o pensiune din Satu Mare, cei doi au plecat pe 12 iulie 2017 spre Timișoara, cu mașina femeii. S-au oprit, la întoarcere, pe drumul spre Pădurea Noroieni, lângă municipiul Satu Mare, unde, pe fondul unor discuții aprinse legate de relația dintre ei, bărbatul a lovit-o pe iubita lui cu pumnul și mai apoi cu o bâtă de lemn, ucigând-o, scrie bihorjust.ro.