Pastorala începe cu o critică foarte dură la adresa măsurilor sanitare și restricților.
„Anul trecut, Hristos a înviat „doar pentru câțiva angajați ai bisericilor”. Doar lor li s-a mai îngăduit să se apropie de sfintele lăcașuri ca să ia sfânta lumină, potrivit rânduielii bisericești. Că măsurile restrictive luate atunci de către autorități au fost abuzive și ilegale, s-a dovedit ulterior în instanță. Că au fost ineficiente, a demonstrat-o parcursul anului ce a urmat, cazurile de contaminare cu noul Coronavirus înmulțindu-se tot mai mult, în loc să scadă.
Că au fost discriminatorii, s-a văzut prin comparație cu aglomerațiile zilnice din magazine și din mijloacele de transport, de pe litoral vara și de la cele două scrutine electorale din toamnă. Astfel încât, privind acum în urmă, la un an de la cel mai trist Paști de după uciderea Domnului Hristos, interzicerea slujbelor – până și în aer liber –a fost, dacă nu o mostră de grosolană rea credință, atunci o crasă dovadă de amatorism institutional”.
Episcopul Slatinei și Ropmanaților Sebastian se îndoiește de eficiența vaccinurilor și vorbește de profitul marilor companiide medicamente.
„Ce a urmat, vedem cu toții astăzi: în loc de solidaritate umană – pe care ar trebui să o resimțim toți în astfel de vremuri –, frică și discordie; în loc de speranță la mai bine, amenințări continue cu lockdown și sancțiuni; în loc de medicamente, vaccinuri pripite și promovate mai mult de către politicieni și companiile producătoare, decât de medici. Cât de eficiente se vor dovedi aceste vaccinuri, vom vedea!…”
Citește și: Mureșan (PNL), mesaj dur către Erdogan: Nu renunțăm la interesele UE pentru poza cu un dictator
Preotul crede că se dorește o resetare a lumii.
„Mai nou, puterea nu se mai vrea încorsetată de granițe și imperii trecătoare, ci, ca o culme a „progresului”, se dorește globalistă… Ce au parlamentarii europeni cu familia naturală, normală, firească? Ce le-o fi venit să interzică cel mai sfânt nume de pe pământ – după cel al lui Dumnezeu și al sfinților Lui -, acela de MAMĂ? Chiar nu se mai putea conduce lumea în condițiile unei mame naturale și ale unui tată biologic? Ne trebuiau numaidecât părinți „amestecați” și biologie falsificată? Nu vi se pare halucinant ca în luna martie a acestui an, în pragul așa-zisului val trei al pandemiei, când o lume întreagă aștepta măsuri eficiente de combatere a virusului Corona, Parlamentul European să se arate preocupat taman de… interzicerea cuvintelor „mamă”, „tată”, „gen masculin”, „gen feminin” ș.a.? Acestea sunt prioritățile Europei? Ce legătură este între pandemie și ideologia aceasta – pe cât de sinistră, pe atât de agresivă?!
Ei bine, legătura între acestea nu poate fi alta decât RESETAREA LUMII. Și pandemia, dar și rezoluțiile de felul celei tocmai promulgate de către Parlamentul European par să servească unui singur scop – acela de demolare a actualei ordini a lumii și instaurarea alteia, noi: fără Dumnezeu, fără credință, fără Biserică, fără mamă, fără tată, fără gen, fără „gust”, fără „miros”…
Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, este dispus să se vaccineze după ce în toamna lui 2020 a avut o formă serioasă de covid-19 și a fost internat, scrie Monitorul de Cluj. Andreicuț este unul din puținii mitropoliți ai BOR care au anunțat public că se vor vaccina.
Citește și: După ce a avut covid, mitropolitul Clujului a decis să se vaccineze